”Marea Britanie și celelalte țări UE sunt mai bine împreună”, a declarat Martin Schulz șefilor de state la începutul Consiliului European din 18 și 19 februarie, dedicat migrației și cererilor Marii Britanii de reformă a calității sale de membru UE.
Președintele Parlamentului a subliniat că „în secolul XXI globalizat avem nevoie de Marea Britanie mai mult decât oricând și suntem convinși că Marea Britanie va fi mai bine ca parte a Uniunii Europene”.
Martin Schulz a subliniat că, în fața provocărilor economice și de securitate, are sens ca țările europene să rămână împreună.
Cu toate acestea, deși Parlamentul a fost în favoarea rămânerii Regatului Unit în UE, Schulz consideră că mai sunt o serie de probleme legate de schimbările cerute de țară, cum ar fi un mecanism de salvgardare pentru beneficiile sociale și mai multă protecție pentru statele membre din afara zonei euro.
Președintele Parlamentului European a mai insistat pe faptul că nu poate fi închisă ușa integrării avansate. „Într-o lume complexă, UE trebuie să fie mai puternică. Și mai puternică înseamnă invariabil că cel puțin unii vor trebui să se integreze mai mult”.
Summit-ul mai examinează și măsuri suplimentare pentru a face față creșterii migrației către Europa. Schulz a catalogat situația ca fiind o „criză de solidaritate” și a solicitat alocarea mai multor resurse țărilor care poartă greul fluxului de refugiați.
„Este timpul ca toata lumea să-și asume responsabilități individuale, dar trebuie și consolidăm responsabilitatea comună”, a încheiat Schulz.