Şeful Executivului american are 51 de ani şi, la preluarea mandatului prezidenţial în 2009, avea părul negru.
Timpul a trecut însă, iar podoaba capilară a liderului de la Casa Albă a albit vizibil.
„Primul lucru pe care îl vreau de la tineri este să înceteze să spună că sunt bătrân. Nu îmi vopsesc părul, dar foarte mulţi lideri străini o fac. Nu am să spun cine. Însă frizerii lor ştiu”, a firmat cu umor Obama.
Culoarea părului preşedinţilor a fost un subiect controversat, unii lideri ţinând secret faptul că îşi vopsesc părul.
De exemplu, preşedintele Ronald Reagan nu a recunoscut niciodată că s-ar vopsi, iar frizerul său nu a dezvăluit niciodată acest lucru, aminteşte bbc.com.
Gerhard Shroeder, fostul cancelar german, a dat odată în judecată o agenţie de presă pentru că aceasta a pretins că îşi vopseşte părul. (M.C)