Siria a denunțat o agresiune flagrantă la adresa suveranității sale, după Turcia a doborât un avion rus deasupra frontierei turco-siriene, informează AFP. "Printr-o agresiune flagrantă împotriva suveranității siriene, partea turcă a doborât în această dimineață un avion rus pe teritoriul sirian, când acesta (avionul) se întorcea dintr-o misiune de luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI)', a declarat o sursă militară siriană, citată de agenția oficială Sana. Acest lucru demonstrează că guvernul turc este de partea terorismului și sprijină grupările teroriste care au început să se năruie sub loviturile armatei siriene", a continuat sursa militară.
Anterior, președintele rus a declarat că atacul asupra avionului rusesc Su-24 în Siria reprezintă o lovitură în spate aplicată Rusiei de către complicii terorismului. Liderul rus a subliniat că după acest incident, în loc să stabilească un contact cu Rusia, partea turcă s-a adresat partenerilor săi din NATO pentru a discuta această problemă.