În bugetul pentru 2015, Austria prevăzuse primirea a 35.000 de solicitanţi de azil, cu un cost de 11.000 de euro pe an de individ, dar numărul de solicitanţi sosiţi anul trecut în Austria s-a ridicat în cele din urmă la 90.000, explică ministrul de Finanţe Hans-Jörg Schelling într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, care a fost dezvăluită de purtătorul său de cuvânt.
Împreună cu Germania sau Suedia, Austria şi-a deschis porţile pentru refugiaţii sosiţi în număr imens anul trecut în Europa, dar îngrijorarea opiniei publice faţă de acest aflux, care favorizează sporirea simpatiei faţă de extrema dreaptă, a determinat Guvernul să-şi înăsprească politica.
Viena a anunţat săptămâna trecută că va spori numărul de repatrieri ale cetăţenilor care provin din ţări considerate „sigure”.
Totodată, cancelarul austriac a declarat sâmbătă într-un interviu acordat cotidianului Kronen Zeitung, că ţara sa doreşte ca migranţii preluaţi de Agenţia Europeană pentru Frontiere (Frontex) la sosirea lor în Grecia să poată fi retrimişi direct în Turcia.
În opinia sa, aceasta ar fi singura măsură eficientă pentru anihilarea reţelelor de traficanţi, iar Frontex nu va fi un program de salvare, ci un serviciu real de protecţie a frontierelor.
Potrivit unor surse din cadrul Cancelariei Austriei, Turcia ar obţine în schimb o deblocare mai rapidă a sumei de 3 miliarde de euro ajutor aprobat de UE pentru reglementarea fluxului de migranţi.
Austria este una din țările europene care a primit cel mai mare număr de solicitanți de azil în 2015, în raport cu populația sa.