Poliţia din statul american Arizona, din sud-estul ţării, este în alertă, după o misterioasă serie de atacuri cu armă de foc care au vizat şoferi, pe autostradă, relatează Le Figaro.
Până acum au fost înregistrate 11 atacuri de acest gen în apropierea metropolei Phoenix, ultimul având loc joi, când a fost atacat şoferul unei semiremorci, potrivit poliţiei statale.în privinţa acestor atacuri.
Deocamdată, victimele au avut noroc. Doar o adolescentă a fost rănită uşor de cioburile provenite de la parbriz, restul celor atacaţi scăpând nevătămaţi.
Autorităţile se tem că ar putea fi vorba despre mai mulţi atacatori la originea acestor incidente armate, şi mai ales că unii ar fi încercat să-i imite pe ceilalţi.
Colonelul Frank Milstead, care este şeful serviciilor de securitate publică din Arizona, califică aceste tiruri drept „terorism intern” şi a promis o recompensă de 20.000 de dolari pentru orice informaţie care va duce la arestarea vinovaţilor. (I.D)