Cele două agente au fost atacate de un individ care a strigat „Allah Akbar!” (Allah e mare! –n.r), a precizat poliţia locală.
Faptele s-au petrecut în apropierea sediului poliţiei din Charleroi.
Autorul agresiunii a fost rănit, el fiind împuşcat de forţele de poliţie. Una dintre poliţiste a fost rănită grav la faţă, fiind transportată la spitalul din Charleroi. Colega sa nu a fost decât rănită uşor.
Autorul, în stare gravă, a fost internat la spital, unde a decedat ulterior. La faţa locului a fost creat un perimetru de securitate, în zona bulevardului Pierre Mayence, anchetatorii cercetând locul în care s-au petrecut faptele.
