Așa ceva mai rar! Vezi reacția INCREDIBILĂ a premierului japonez când îl întâlnește pe Vladimir Putin (VIDEO)

07 Oct 2015
Așa ceva mai rar! Vezi reacția INCREDIBILĂ a premierului japonez când îl întâlnește pe Vladimir Putin (VIDEO)
Rar ți-e dat să vezi o asemenea reacție din partea unui oficial, cu atât mai mult când este vorba despre un premier. Televiziunea de stat japoneză a surprins un moment cel puțin ciudat la întâlnirea pe care prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a avut-o cu președintele rus Vladimir Putin, în timpul Adunării Generale a ONU de la New York.
 
Abe şi Putin nu au vorbit faţă în faţă timp ce un an, când Japonia a urmat exemplul Europei şi al Statelor Unite care au impus sancţiuni economice Rusiei din cauza rolului jucat în criza ucrainiană, scrie The Independent.
 
Cu toate acestea, șeful Guvernului nipon pare că i-a dus dorul lui Putin. Când Abe l-a văzut pe liderul de la Kremlin, care deja îl aştepta, a început efectiv să alerge prin încăpere ca să îi strângă mâna.
 
Sputnik International scrie totuși că motivul gestului premierului japonez a fost faptul că ar fi întârziat la întâlnire.

Vladimir Putin ar putea efectua o vizită în Japonia în cursul acestui an, în scopul de a discuta cu Shinzo Abe despre vechiul contencios privind suveranitatea asupra insulelor Kurile de Sud, numite de Japonia Teritoriile de Nord.
 
Moscova și Tokyo își dispută patru insule anexate de sovietici la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, diferend care împiedică semnarea unui tratat de pace între cele două țări.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră