Nemții sunt furioși: „Milioane de euro ajung pe nedrept din Germania în România”

19 Dec 2016 | scris de Istvan Deak
Nemții sunt furioși: „Milioane de euro ajung pe nedrept din Germania în România”


Astfel numărul copiilor care beneficiază de alocația de la statul german s-a mărit cu 54% în mai puțin de un an.

Conform cotidianului popular Bild, în anul 2016 statul german a plătit alocații pentru copii în valoare totala de 32 de miliarde de euro. Din acestea, 470 de milioane au ajuns la copii din străinătate. Cele mai mari sume au fost virate către copiii din Polonia, România, Croația și Cehia.

Liderul partidului SPD, Sigmar Gabriel, a solicitat o diminuare imediată a alocației pentru copiii care nu trăiesc pe teritoriul Germaniei.

”Dacă un copil nu stă în Germania, atunci alocația pentru el trebuie limitată la nivelul țării de origine. Avem de-a face cu un abuz al sistemului social din Germania”, a subliniat vicecancelarul Gabriel.

El susține că așteaptă de mai multe luni o propunere concretă de la ministrul de Finanțe, Wolfgang Schauble, pentru reducerea alocației pentru acești copii.

”Există în orașele mari din Germania rețele întregi de migranți care stau în locuințe părăsite, doar ca să încaseze alocația germană pentru copiii care nici măcar nu trăiesc în Germania”, scrie sursa citată.

Alte stiri din Externe

Ultima oră