E bătălia finală din cea mai crâncenă luptă pentru Casa Albă din ultimii 80 de ani. Şi e decizia care ar putea transforma, în anii următori, nu doar democraţia americană, ci lumea întreagă.
Cu numai câteva ore înainte de deschiderea urnelor, Clinton avea 90% şanse să îl înfrângă pe republicanul Donald Trump, potrivit celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.
Experții spun că o eventuală victorie a lui Trump depinde de o combinaţie puţin probabilă de factori privind proporţia alegătorilor albi, de culoare şi hispanici.
În ceea ce priveşte estimările privind numărul de mari electori, Hillary Clinton ar urma să obţină 303 voturi, iar Donald Trump 235. Pentru ca un candidat să câştige cursa pentru Casa Albă, are nevoie de 270 de electori.
Dixville Notch a lansat alegerile americane
Șapte alegători din Dixville Notch, localitate situată la frontiera nord-estică a SUA în Munții Appalachi, au lansat simbolic alegerile prezidențiale, votând în cursul nopții de luni spre marți.
În afară de alte două sate din acest stat din Noua Anglie, care votează de asemenea în cursul nopții, scrutinul începe oficial la 6 (13 ora României) pe coasta estică a SUA.
Apoi, pe măsură ce ziua avansează, se deschid treptat secţiile din toate cele 50 de state americane şi Washington D.C, între 6 şi 7 ora locală.
Cum ajunge în funcţie cel mai puternic om din lume
Potrivit Constituției SUA, preşedintele este ales o dată la 4 ani, în fiecare an bisect, pentru un mandat de patru ani. Nu e ales direct de cetăţeni, ci de către un Colegiu Electoral, iar procesul este unul îndelungat.
Cetăţenii merg la urne pentru a-și alege președintele în prima marți după prima zi de luni din noiembrie. Alegătorul votează pentru un candidat la președinție și pentru unul la vicepreședinție, dar aleg astfel o listă de Mari Electori care reprezintă un partid saul altul. După numărarea voturilor alegătorilor, procesul se mută la Colegiul Electoral.
Colegiul Electoral este format din Mari Electori - desemnaţi pentru a-și exprima voturile pentru președinte și vicepreședinte în numele cetățenilor statului respectiv. Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat, însă, de obicei, partidele politice îi numesc pe electori la convențiile partidului. Astfel, alegătorii din fiecare stat, care își dau votul pentru un anumit candidat (la președinție și la vicepreședinție), aleg implicit lista cu Electori.
Marii Electori nu pot fi senatori sau membri ai Camerei Reprezentanților ai SUA. Ei votează în capitala fiecărui stat în a treia zi de luni din decembrie după alegeri. 25 de state şi Washington DC îi obligă prin lege pe Marii Electori să voteze la fel ca electoratul din statul lor, dar alte 25 de state nu prevăd nimic prin lege pentru acest vot. De-a lungul istoriei, Marii Electori au votat în 99% din cazuri așa cum a votat și electoratul din statul lor.
Numărul electorilor din fiecare stat este egal cu numărul reprezentanților statului respectiv în Senat (câte doi senatori de fiecare stat, 100 în total) și Camera Reprezentanților (435 membri), iar Districtul Columbia are trei electori.
După numărul de electori din Colegiu, cele mai importante state sunt California (55), Texas (34), New York (31), Florida (27), Illinois și Pennsylvania (câte 21 de electori), Ohio (20), Michigan (17), Georgia și New Jersey (câte 15), Virginia (13), Massachusetts (12) și Indiana, Missouri, Tennesse și Washington cu câte 11 electori. Capitala federală, Washington DC, care nu e reprezentată în Congres, are dreptul la trei Mari Electori, la fel cum au cele mai mici state.
În total, în Colegiul Electoral sunt 538 de voturi. Un candidat pentru președinție trebuie să obțină 270 pentru a câștiga (o majoritate simplă). Toate statele, în afară Nebraska și Maine (care distribuie votul electoral în mod proporțional între candidați, în funcție de procentajul de sufragii obținut de fiecare), au un sistem "winner-takes-all" ("câștigătorul ia totul"). Prin acest sistem, candidatului care obține majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile Electorilor din statul respectiv. Odată ce un candidat are majoritatea în toate statele, rezultatul poate fi deja anticipat.
Electorii se adună, în general, în capitalele statelor lor, în decembrie pentru a-și exprima votul. Voturile electorale sunt apoi trimise la Washington, unde sunt numărate într-o sesiune comună a celor două camere ale Congresului în luna ianuarie.
Dacă niciun candidat prezidențial nu câștigă majoritatea voturilor electorale, conform celui de-al 12-lea amendament al Constituției, alegerea președintelui va fi decisă de Camera Reprezentanților. În astfel de situații, camera inferioară a Congresului îl alege pe președinte prin vot majoritar, alegând dintre candidații care au primit cel mai mare număr de voturi electorale.
Anul acesta, alegerile se desfășoară pe 8 noiembrie, care este prima zi de marți din noiembrie după prima zi de luni - 7 noiembrie.
Voturile sunt numărate în Congresul Federal pe data de 6 ianuarie, iar noul președinte îşi inaugurează mandatul pe 20 ianuarie.
Principalii candidați de anul acesta sunt Hillary Clinton (Partidul Democrat) și Donald Trump (Partidul Republican), însă nu sunt singurii. Există alți doi candidați - Gary Johnson (Partidul Libertarian) - și Jill Stein (Partidul Verde) - care, potrivit analiștilor, au șanse să câștige un procentaj mai ridicat ca de obicei, deși fără șanse în Colegiul Electoral.
Un candidat care ar avea șanse să câștige un stat este fostul agent CIA, conservator moderat şi moromon, Evan McMullin, care e foarte aproape de Donald Trump în sondaje în statul său natal, Utah.
Preşedintele ales îşi începe mandatul cu o ceremonie inaugurală, ţinută în mod tradiţional pe treptele Capitoliului, care este sediul Congresului american. Depune jurământul în public: ''Jur solemn că voi împlini cu fidelitate funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, cu toată priceperea mea, Constituţia Statelor Unite".
Un candidat la președinție trebuie să fie cetățean al SUA prin naștere, să aibă cel puțin 35 de ani și să locuiască în SUA de cel puțin 14 ani. Aceleași criterii sunt valabile și pentru vicepreședinte. În plus, conform Amendamentului 12 la Constituție, vicepreședintele nu poate proveni din același stat ca președintele.
Măgărușul Democrat – simbol al modestiei
Originile imaginilor cu măgarul democrat pot fi trasate până la campania prezidențială din a lui Andrew Jackson din 1828, scrie caleaeuropeana.ro. În timpul campaniei electorale, adevrsarii săi l-au numit pe acesta ”măgar” și ”dobitoc”. În loc să combată această etichetă, Jackson, erou al războiului din 1812, și care mai târziu a devenit membru al Camerei Reprezentanților și al Senatului, a fost amuzat de această comparație și a inclus imaginea animalului în posterele campaniei sale. Ei au ales să se concentreze pe calitățile sale precum modestia, umilitatea sau faptul că face adesea munci grele.
Jackson l-a înfrânt pe John Quincy Adams, devenind primul președinte democrat al SUA.
În anii 1870, caricaturistul american Thomas Nast a fost cel care a a popularizat măgăruşul, transformându-l în simbolul recunoscut al Partidului Democrat. Începând cu anul 1880, măgăruşul a devenit simbolul neoficial al Partidului Democrat.
Elefantul Republican – puternic și calm
Partidul Republican a fost format în 1854 și șase ani mai târziu Abraham Lincoln a devenit primul său membru ales președinte al SUA. Prima oară când o imagine a unui elefant a fost prezentată drept simbol al republicanilor a fost în timpul Războiului Civil.
Însă animalul nu a fost un simbol prpriu-zis al republicanilor până când într-o caricatură apărută în Harper’s Weekly în anul 1874, caricaturistul Nast a desenat un măgar îmbrăcat în blana unui leu înspăimântând animalele de la zoo. Unul dintre aceste animale, elefantul, era etichetat “Votul Republican”.
În caricatura sa, Nast se referea la o serie de editoriale din New York Herald care-l atacau pe preşedintele republican Ulysses S. Grant, care încerca să obţină al treilea mandat. Morala măgarului în piele de leu era aceea că deşi deghizat, se dă singur în vileag prin vorbele sale.
