Giorgia Meloni, președintele mișcării de extremă dreapta Fratelli d'Italia, domină intențiile de vot. Aceasta jurnalista originara din Roma, în vârstă de 45 de ani reprezintă un punct de referință pentru contestație, protest și nemulțumire, scrie CNews.
Ea ar putea deveni primul șef al unui guvern italian. Giorgia Meloni, președintele partidului Fratelli d'Italia (FDI), își lansează campania pentru alegerile legislative din 25 septembrie, marți, la Ancona. Cu un singur obiectiv: să-și „spele” reputația mișcării care are un trecut postfascist.
Giorgia Meloni, în vârstă de 45 de ani este lider în sondajele de popularitate iar partidul ei domină în intențiile de vot, cu peste 23%, înaintea Partidului Democrat de centru-stânga. În timpul alegerilor legislative din 2018, au depășit doar puțin pragul de 4% din voturi.
Dar în zece ani ea a reușit să adune în numele ei nemulțumirile și aspirațiile italienilor aflați la capătul speranțelor lor dezamăgite, depășiți de „diktatul” Bruxelles-ului, viața scumpă, viitorul blocat al copiilor lor.
Prin motto-ul său „Dumnezeu, patrie, familie”, Giorgia Meloni vrea să scoata în evidență „interesul italian”.
Printre prioritățile sale se numără închiderea granițelor pentru a proteja Italia de minaretele „islamizării”, renegocierea tratatelor europene pentru ca Roma să-și recapete controlul asupra destinului, precum și lupta împotriva „lobby-urilor LGBT” și „iernii demografice” a țării cu cea mai mare vârstă medie din lumea industrializată după Japonia, încurajând rata natalității - reducând în același timp imigrația.
„Giorgia Meloni reprezintă un punct de referință pentru contestație, protest, nemulțumire”, notează Sofia Ventura, profesor de științe politice la Universitatea din Bologna.
Reprezentatul curentului anti-sistem este acum Giorgia Meloni: toate celelalte partide ca Mișcarea 5 Stele au integrat toate guvernele din 2018, precum și Lega lui Matteo Salvini, cealaltă formațiune de extremă dreaptă.
Fostă jurnalistă și ministru al tineretului
Născută la Roma pe 15 ianuarie 1977, Giorgia Meloni a devenit activistă la vârsta de 15 ani în asociații studențești clasificate în dreapta, în timp ce lucra ca babysitter sau chelneriță.
În 1996, a devenit președinta uniunii Azione Studentesca, a cărei emblemă este Crucea Celtică.
În 2006 și-a obținut legitimatia de jurnalist. În același an, a devenit deputat și vicepreședinte al camerei. Doi ani mai târziu, a fost numită ministru al Tineretului în guvernul Berlusconi.
Apoi frecventează cu asiduitate platourile televiziunilor. Tinerețea, curajul, formulele ei o fac o bună clientă media. Deși își apără dreptul la viața sa privată, înțelege rapid că, cel puțin la fel de mult cât ideile, seduce personalitatea unei tinere și drăguțe blonde într-o Italia încă foarte macho.
"Sunt Giorgia, sunt femeie, sunt mamă, sunt italiană, sunt creștină”, le-a spus ea susținătorilor săi în 2019, la Roma, în timpul unui discurs devenit celebru.
Giorgia Meloni, care este în cuplu cu un jurnalist TV, are o fiică născută în 2006.
La sfârșitul anului 2012, obosită de certurile din partidele de dreapta, a fondat Fratelli d'Italia împreună cu alți dizidenți ai berlusconismului, rămânând mereu în opoziție.
I s-au oferit mai multe portofolii, dar a refuzat. Inclusiv atunci când Mario Draghi, fost guvernator al Băncii Centrale Europene - o instituție pe care o detestă - a format un cabinet de unitate națională în februarie 2021 pentru a scoate Italia din criza de sănătate și economică.
„Italia are nevoie de o opoziție liberă”, a spus ea atunci. Tocmai în numele acestei libertăți, sinonimă cu suveranitatea, această susținatoare a alianței atlantice denunță încă din prima zi agresiunea Ucrainei de către Moscova.
Și apoi „cei mai buni prieteni” ai săi politici din UE vin din fostele republici sovietice: Viktor Orban în Ungaria și Jaroslaw Kaczynski în Polonia.