Al Qaeda "declară război ISIS"! Liderul ISIS, acuzat de RĂZVRĂTIRE

11 Sep 2015
Al Qaeda
Ayman al-Zawahiri, care a preluat conducerea Al Qaeda după uciderea lui Osama bin Laden, a lansat un atac caracterizat de experți drept furibund asupra liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, acuzându-l de răzvrătire.

Într-un mesaj audio, făcut public de organizația teroristă în această săptămână, al-Zawahiri îl acuză pe de răzvrătire pe al-Baghdadi, reproșându-i acestuia faptul că s-a autoproclamat conducătorul tuturor musulmanilor - "cel de al patrulea Calif".
"Am suportat multe rele din partea lui Abu Bakr al-Baghdadi și a fraților săi, dar am preferat să răspundem cât mai puțin acestora, căutând cu precădere să stingem focul acestei răzvrătiri. Dar acțiunile lor nu ne mai lasă o altă alternativă, atât timp cât cer mijahedinilor să renunțe la toate angajamentele lor de credință și să se alăture acțiunii din jurul a ceea ce ei consideră un califat", a declarat al-Zawahiri.

al-Zawahiri face referire la un discurs al lui al-Baghdadi, extrem de puțin popularizat, pe care acesta la susținut în Mosul, la sfârșitul anului trecut și în care a cerut lumii musulmane să i se supună în calitate de lider la Califatului.
"Eu sunt liderul care vă conduce, nu cred că sunt cel mai bun dintre voi, dar daca vedeți că sunt drept, alăturați-vă. Dacă vedeți că greșesc, sfătuiți-mă și aduceți-mă înapoi pe calea cea bună, supuneți-vă mie, așa cum și eu ascult de Dumnezeu, care se găsește în voi", ar fi vorbit al-Baghdadi.

Matthew Olsen, un expert în acțiuni antiteroriste a declarat pentru 6abc că intervenția lui al-Zawahiri poate avea darul de a separa ireconciliabil cele două organizații teroriste, Al Qaeda și ISIS, un eveniment absolut fericit pentru lumea civilizată.
De asemenea, Olsen a declarat că rivalitatea celor două grupuri teroriste merită exploatată, aceasta deschizând noi oportunități de acțiune.

Raportori internaționali din teatrele de război din Afganistan și Pakistan relatează că între cele două grupuri au existat confruntări armate, unele ciocniri consemnându-se chiar și în Siria.

Alte stiri din Externe

Ultima oră