Marele secret al lui Adolf Hitler. Oare asta i-a influențat gândirea?

31 Mai 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Marele secret al lui Adolf Hitler. Oare asta i-a influențat gândirea?


Istoricii sunt cei care au descoperit acest faăt. Fratele handicapat a purtat numele de Otto. La șase zile de la naștere a murit din cauza unei hidrocefalii (anomalie neurologică severă definită prin creșterea volumului spațiilor care conțin lichid cerebro-spinal.
Cel puțin asta susține Florian Kotanko, un istoric din Braunau am Inn (Austria), orașul în care s-a născut Adolf Hitler. Potrivit istoricului, acest detaliu, necunoscut până acum, nu a fost dezvăluit niciodată.
”Sunt istoric, nu psiholog pentru copii. Nu știu dacă acest deces a avut vreo influență, chiar și inconștientă, în alegerile sale ulterioare”, a declarat Florian Kotanko pentru Daily Star.
Istoricul face în mod evident paralela între acest deces și doctrina nazistă promovată de Adolf Hitler, care viza exterminarea bolnavilor mintal și a handicapaților fizic.
Florian Kotanko a mai pus puțin gaz pe foc, afirmând că familia lui Hitler avea o a doua reședință la Braunau. Și asta, într-un moment în care Austria intenționează să confiște locuința natală a lui Adolf Hitler, pentru a pune capăt unei bătălii în justiție pentru a împiedica transformarea ei în loc de pelerinaj pronazist.

Alte stiri din Externe

Ultima oră