Filosofului Michel Onfray nu i-a plăcut ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice pe care o descrie drept „kitsch wokist Disneyland”. Potrivit acestuia, această ceremoniearată că există două Frante: cea a elitelor pariziene și cea a teritoriilor neglijate, unde domnește sărăcia socială, a spus el pentru Journal du Dimanche
Civilizațiile dispărute au fost asociate cu forme culturale: piramida egipteană, Partenonul grecesc, forul roman, catedrala creștină. Istoria noastră, care se joacă la intersecția dintre o civilizație pe moarte și alta care urmează, își are și ea semnătura: spectacolul paradei care înlocuiește realul cu virtualul, tragicul cu ludicul, istoria prin ficțiune. Cinematograful, televiziunea și artele spectacolului se îmbină în Forma care înlocuiește catedralele: Disneyland. Homer, Tacitus și Thomas Aquino sunt înlocuiți de Mickey.
Ceremonia Jocurilor Olimpice a permis Franței să organizeze un spectacol pentru întreaga lume, să-și facă cinemaul, să facă un film, să-și ofere circul. Scrierea acestui spectacol de către un bărbat alb, în vârstă de cincizeci de ani, iudeo-creștin, a fost un exercițiu de ură împotriva... bărbatului alb, în vârstă de cincizeci de ani, iudeo-creștin! Toate sub ochiul decolonialștilor care asteaptă să le vină vremea, pregătită de acești idioți utili subvenționați de contribuabil.
Alegerile recente după dizolvarea dorită de Macron au avut ca rezultat intrarea spectacolului în Adunarea Națională devenită de atunci un teritoriu pierdut al Republicii, o zonă fără lege.
In această capitală, mai iacobină ca niciodată – Ah Paris! –, un șef de stat fără guvern a declarat deschise aceste olimpiade, a căror paradă de deschidere era un manifest wokist expus la televizor. Franța a fost, în mintea lui Robespierre care plutea deasupra Senei devenita scena unei parodii ale Cinei cele de Taină, așa-numita avangardă presupus iluminată a unei așa-zise noi civilizații. Cu ajutorul Collège de France, Macron a realizat visul susținut de stânga culturală: sărbătorirea Omului nou, deconstruit, pentru o „nouă Franță” mixtă, cosmopolită, LGBTQ+ etc.
Această ceremonie a arătat clar că există două Franţe: cea a Parisului, plină de cei care ne guvernează, cea a europeniştilor de dreapta şi de stânga, de la extrema stânga la macronişti, de la social-democraţi la neo-stalinişti, de la liber-gânditori la imami, de la troțchiști la patroni, de la ecologiști care vor descreștere economică la neo-comuniști productiviști: în acea vineri seara, a fost Marea Paradă a acestor noi conformiști.
Și apoi, este Franța teritoriilor, după cum spun elitele, folosind cuvântul pe care îl folosesc etologii atunci când vorbesc despre animalele care ocupa spațiul de viață. Franța oamenilor de rând care sar peste mese, care nu se satură, care suferă de sărăcia socială în colțul lor fără să se plângă, Franța țăranilor care se spânzură, mame singure pe Prozac, tineri rătăciți, muncitori prost plătiți, studenți răstigniți în slujbe ciudate, șomeri și beneficiari de asistență forțată în lenevire care priveau acest spectacol al Franței mulțumită de ea însăși, o Franță care se îndesa într-un banchet în care sunt înghițite sume considerabile și care, fată bună, permite cerșetorilor să-i privească mâncând la una din sărbătorile decadente ale lui Petronius.
Arta de a pune capăt religiei?
Să ne amintim două momente emblematice ale acestui kitsch wokist Disneyland: această parodie a Cinei celei de Taină, în general destul de lipsită de interes și convențională, ne putem imagina o parodie a pelerinajului la Mecca printre acești falși subversivi plătiți cu adevărat de Stat? Și această sărbătoare a Terorii din 1793. Nu putem spune că nu știam – lucru pe care îl denunț în mod repetat de ani de zile. Nu mai mult decât mi-aș dori o parodie a Hajjului, ateul care sunt nu găsește nicio valoare adăugată în blasfemie, chiar l-aș vedea ca pe o valoare luată din exercițiul rațiunii.
Nu mi se pare fericit să vreau să-l înlocuiesc pe Hristos cu o femeie LGBTQ+ supraponderala; este în îndrăzneală și curaj, în subversiune și radicalism, echivalentul al unui tanc de paradă pe care este batjocorit Unchiul Sam în Iran sau Coreea de Nord! A împușca o ambulanță este un semn de mediocritate, un gest dezonorant. În acest moment, această ambulanță nu este arma care amenință cel mai mult Drepturile Omului în țara noastră... Vom fi înțeles că trebuie deci să punem capăt acestei religii care este cea a civilizației noastre! Cum ? Prin redescoperirea Terorii, a decapitarii, a Tribunalului Revoluționar, a ghilotinei. Aceiași oameni care sarbatoresc abolirea pedeapsei cu moartea în același timp fac din ghilotina un instrument de guvernare. Atacarea creștinismului și celebrarea pedepsei cu moartea împotriva unei femei a cărei singură vină a fost soția soțului ei regal, acestea sunt într-adevăr semne sinistre.
Inca un lucru. Diavolul sta in detalii. Armata franceză a fost, din păcate, obligată să ridice steagul olimpic. Steagul era pus cu susul în jos. Dacă cineva a vrut intentionat acest incident, în ochii mei el este eroul acestei serii.
