Cică mâine e Ziua Îndrăgostiţilor. Şi se face caz mare pentru asta, se bat tobele. De parcă, să fiu iertat, îndrăgostiţii au nevoie de reclamă, de publicitate. Capitalismul vrea să exploateze şi starea de îndrăgostit. Vom trăi în curând într-o lume în care în care se vor vinde şi declaraţiile de dragoste. Pentru “te iubesc” se pot cere linitştit 100 dolari, pentru “dragostea mea” 50 ş.a.m.d. Hai să spunem că mâine e Ziua Îndrăgostiţilor. Cu alte cuvinte, pentru cei care sunt îndrăgostiţi mâine, 14 februarie 1999, e ziua lor. A lor şi numai a lor. Cei care, întâmplător, sunt lipsiţi de această stare de graţie n-au ce sărbători mâine. Nu e ziua lor. Şi ar mai fi o întrebare. Practică. “Beneficiază” de această zi doar cuplurile de îndrăgostiţi? Adică el şi ea, împărtăşind aceeaşi dragoste? Sau şi îndrăgostiţii (era să spun separat) în zadar, cărora li se refuză sentimentele? Poate că ne vor lămuri chiar îndrăgostiţii. Dacă tot există o zi a îndrăgostiţilor, de ce n-ar exista o zi a celor care duc dorul, o zi a celor părăsiţi din dragoste de ţară, o zi a celor pălmuiţi din dragoste de vară. E cel puţin nepoliticos, nu-i frumos să scoţi poveştile de dragoste la tarabă. Ele se trăiesc şi se cântă într-o lume nevăzută de ceilalţi. Îndrăgostiţii trăiesc o continuă sărbătoare. Nu poţi să le furi nici măcar o zi din această sărbătoare şi să le-o arăţi tuturor. E aproape un sacrilegiu să oferi lumii, spre vizionare, poveşti de dragoste trăite la timpul pezent. Poveştile de dragoste nu sunt de vânzare.
MARIUS TUCĂ
