Preşedintele rus, Boris Elţîn, l-a avansat în grad pe generalul car a comandat convoiul rus, ajuns în mod surprinzător în Kosovo în noaptea de vineri spre sâmbătă a săptămânii trecute. A fost, dacă îmi permiteţi, o scenă de tot râsul, care i-a lăsat pe membrii Alianţei cu gura căscată. Întâmplare sau nu, soldaţii ruşi au ajuns primii în Kosovo, chiar în Priştina, ocupând o pozţie strategică, lângă aeroport. Am putea spune că ruşii, prin această mişcare, şi-au scos pârleala pentru toate umilinţele îndurate în faţa ţărilor membre ale NATO în timpul războiului. Dar toate astea nu sunt, deocamdată, decât nişte biete manevre politice. Realitatea de la faţa locului este la fel de dureroasă ca înainte de a fi semnată pacea. Pe lângă dezastrul umanitar al refugiaţilor albanezi, început o dată cu războiul, are loc acum un nou dezastru umanitar – cel al sârbilor din Kosovo – declanşat o dată cu încheirea păcii. Şi dacă atunci când sute de mii de refugaiţi albanezi şi-au părăsit locuinţele toată comunitatea internaţională a sărit în sus şi-n ajutorul acestora, de data asta, când se întâmplă acelaşi lucru cu sârbii, nimeni nu mai mişcă un deget. Ceea ce înseamnă că noua ordine mondială a adus, o dată cu ea, un nou concept: doar unele popoare pot deveni victimele unor dezastre umanitare. Statutul de victimă se transformă în privilegiu o dată cu epoca lui Bill Clinton, Tony Blair şi a celorlalte triste figuri.
Aşadar, trebuie să ai pile la cei de sus pe Pământul ăsta, pentru a căpăta statutul de victimă. În schimnb, meseria de ucigaş, de terorist a fost recunosctă oficial fără mari probleme, o dată cu tolerarea trupelor UCK. Trupe care continuă vânarea sârbilor în Kosovo. Şi acum, mai ales acum, după semnarea păcii.
MARIUS TUCĂ
