Viață furată

MOTTO:

                    „Azi, America ar fi indignată dacă trupele ONU ar intra în Los     Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători ! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus în prealabil că există infiltrate      în  

           mijlocul lor amenințări din afară, indiferent dacă sunt reale sau fictive,           care   pun în pericol însăşi existenţa noastră. Aceasta va fi valabil și în cazul tuturor popoarelor din lume, iar ele  vor dori să fie eliberate de acest rău.    Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci      când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de        bunăvoie abandonate de către oameni, mai ales dacă bunăstarea lor va fi garantată de către Guvernul Mondial. ”  

                                                                                Dr.Henry Kissinger[1]

          A trecut mai mult de un an de atunci. S-au  topit zăpezile, pământul s-a dezmorțit,  copacii au înflorit din  nou, iar păsările călătoare  s-au întors iarăși din țările calde. Ceea ce părea la început o glumă proastă, s-a dovedit a fi ditamai  pandemia. Cu zvonuri care mai de care, cu manipulări odioase și cu puzderie  de morți, din nefericire. Planificate, se pare, de vreme ce „suprapopularea este în prezent vastă, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie să reducem în prezent cât mai mult populația. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare.”[2] Doliul a acoperit mapamondul și sub el se ascunde  vaierul unei lumi disperate și derutate. Libertatea ni s-a restricționat ca-n vremea ghetourilor,  iar dreptul la sănătate și la muncă pare o utopie. Ne-am retras măcinați de angoase în spatele ușilor zăvorâte cu zece lacăte și de acolo privim îngroziți  afară, ascultând  cu spaimă veștile abisale  venite pe te miri ce cale. Pozitiv și negativ au devenit punctele cardinale ale existenței ce ne-a adus la deprimare. Polemicile pe marginea imunizării se poartă adesea necordial, iar întrebarea „Câți anticorpi ai?” acaparează aproape orice dialog. Am rupt punți afective  ori de  sânge, ne-am izolat de bunăvoie și am ales să trăim pe furiș. O rutină simplă și antisocială - casă, birou, casă. Desigur, dacă  nu ne-am transformat în paraziți on line! I-am ocolit pe părinți, pe copii, pe prieteni, pe frați, pe rude, ca nu cumva strănutul  nostru să-i reducă la simple cifre statistice în lupta anti-COVID. De unde și a  zecea poruncă: „Să nu strănuți !” După ce focul a cuprins câteva spitale, pârjolul guvernamental s-a abătut asupra „Foișorului”, stârnind, probabil, invidia  gardiștilor lui Zelea Codreanu. Noaptea, ca hoții, jandarmii asmuțiți de neolegionarii[3] voiculeștieni i-au evacuat, cu  tuburi cu dren cu tot, pe nenorociții pacienți și i-au trimis care-ncotro, indiferenți la indignarea  stârnită în jur. Actul, de-o cruzime  greu de imaginat,  nu l-a scos din muțenia tâmpă, deja marcă înregistrată, pe sordidul locatar al Palatului Cotroceni, preocupat să semneze apelul la încheierea unui  tratat global pentru sănătate, dimpreună cu liota de mondialiști. Or, prin scrisoarea cu pricina suntem asigurați că „vor urma și alte pandemii și alte situații de urgență sanitară de mare amploare”.  Ah, „îmi e lehamite de  atâta mocofănie în țara noastră.(...) Aici nu răzbesc decât șnapanii sau nebunii. (...) Suntem o țară de pungași, asta e !”[4] Și de  scelerați, în stare, iată, să se joace de-a divinitatea cu niște sărmani bolnavi. Înhăitarea liberalilor cu neostaliniștii din USR-PLUS îi va duce la pierzanie pe ortacii orbanizați, aidoma țărăniștilor de alaltăieri. Altminteri, americanii - „ăia cu inimă mică,  dar cu bani mulți”, vorba unui mexican dintr-un film artistic - n-au nimic să comenteze și nu se îngrijorează defel de derapajul argaților unși la Victoria. Chiar, ce s-ar mai fi inflamat opinia stradală, cum s-ar mai fi  haștagizat ea dacă sălbăticia cu pricina s-ar fi produs în  timpul „Ciumei Roșii” ! Nu că lichelele n-ar fi în toate partidele, „dar mă scârbesc mai ales când vor să fie și reformatoare.”[5]

          Unde să ne mai ascundem, unde să mai fugim ca să scăpăm de țiuitul apocaliptic al sirenelor de pe ambulanțele morții ? Ne  prefacem că trăim și, adesea, am senzația că am fost prinși cu toții într-o  mlaștină și fiecare încearcă să se salveze pe cont propriu. Inclusiv prin afundarea celuilalt în smârcul letal. Locuințele au aerul unor buncăre ce ne adăpostesc fricile și anxietățile, spaima de clipa prezentă. Ce mai tura-vura, „ne-am răzlețit”[6] și „simt că  poți înnebuni de scârbă de viață”[7] !  Să o iei razna și să umbli „teleleu Tănase”, căci, „dacă eşti înțelept, nu poți decât să te ții la  o parte, pentru că nu ai ce căuta în mijlocul  pumnilor şi al urletelor.”[8]  Dar m-am săturat de atâta înțelepciune,  visez la o insurecție  moral-patriotică în clipele mele de rătăcire în iluzii deșarte. Am ajuns să implorăm pronia cerească între două vaccinări, ignorând că „suntem vinovați toţi oamenii de egoism, de răutate și de prostie. Numai așa s-a putut ajunge la Babelul de azi. Și noi cerem ca Dumnezeu să tămăduiască un organism putred.”[9]  Mi-e dor de normalitatea de deunăzi, de chipurile  neacoperite și luminoase, de zâmbetul provocator  al unei femei fatale, de îndrăgostiții îmbrățișați, sărutându-se în văzul tuturor, de taifasul la o halbă cu bere, de hoinăreala pe străduțele romantice ale orașului, de o agapă necastrată de distanțarea socială ! Ni s-au  furat atâtea luni din viață și nimeni nu răspunde încă pentru odioasa crimă ! E clar, cu toate că sună sumbru, „viața individuală nu are preț pentru niciunul dintre sistemele politicii actuale, vor să salveze mai târziu mai mulţi, dar, vorba lui Paul Reynaud în Figaro, nu vor mai găsi ce salva.”[10]  La naiba, nu trebuie să le intrăm în voie, oricât ar încerca să ne anihileze ca ființe raționale și afectiv-emoționale! Și, parafrazându-l pe Pablo Neruda[11], ei vor putea să pună mască tuturor florilor, dar nu vor putea opri primăvara !

P.S.: Șeful lui Drulă de la Palatul Victoria și-a scos ghearele, și-a umflat pieptul scofâlcit și a mieunat mengeleic înspre  norodul  pandemic: „Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare.”  Ptiu, drace, lacheul preferat al paiaței din Deal și-a luat aere de bolșevic și se comportă aidoma sordidului Beria. Visează să  elimine vocile care nu-i sunt pe plac, uitând că democrația înseamnă și respectarea părerilor ce nu-ți convin.  Rămân pe gânduri și mă întreb cum se va proceda în cazul lichidării „dușmanilor” dictaturii sanitare instaurată brutal estimp. Propun, în ton cu actuala modă, să se folosească un vaccin anume fabricat de tiranii farmaceutici. Desigur, proscrisul  va suporta și costul dozei letale, nu înainte de a fi convins, cu mijloace arafatice, să scandeze în gura mare: „Trăiască  lupta pentru sănătate !”

           Altminteri, zic ce-am mai zis: „Câț de pe masa guvernului, fals epigon al Brătienilor !”

          10 mai 2021