Nu trebuia sa vina gripa aviara ca sa vedem cat suntem de peticiti, de carpiti. Ca avem trupul patriei plin de cicatrice. Ca actionam in momentele de criza haotic, pompieristic si deci ineficient. Nu trebuia sa vina gripa aviara ca sa aflam cat suntem de dezbinati, ca suntem lipsiti de solidaritate cand ne este mai greu, ca suntem superficiali si amatori tocmai atunci cand nu e cazul. Nu trebuia sa vina gripa aviara ca sa vedem cat de saraci, cat de neajutorati suntem, cat de lipsiti de responsabilitate. Nu trebuia sa vina gripa aviara ca sa ne dam seama ca nu suntem pregatiti pentru crize. Pentru ca noi, din '89 incoace, suntem intr-o continua criza. Criza de identitate, criza de autoritate, criza morala, criza de... toate. Suntem definitia crizei intinsa pe sute de mii de kilometri patrati, suntem definitia bramburelii organizate, suntem definitia descompunerii generalizate. Si atunci, inseamna ca nu trebuia sa vina gripa aviara ca sa aflam ceea ce stim dintotdeauna: cine suntem! Cu toate ca nu mai avem nevoie de nici o descriere in ceea ce ne priveste, ne minunam de fiecare data cand se fac prezentarile. De parca ar fi o surpriza pentru noi cunoasterea noastra. Suntem de fiecare data oripilati de cunostinta, cu toate ca suntem cele mai bune cunostinte, ca avem cele mai bune cunostinte sau cele mai proaste cunostinte despre noi. Si atunci de unde aceasta vesnica surprindere a noastra de cate ori ne amintim cine suntem? De parca de fiecare data redescoperim lumea, cand, de fapt, nu mai descoperim nimic. De unde aceasta lipsa partiala sau totala de memorie in ceea ce ne priveste cand ne suportam in fiecare zi crizele, orgoliile, neputintele, neincrederile, tradarile si nedreptatile? Daca suntem tocmai noi bolnavi de gripa aviara, daca tocmai noi suntem un focar de 22 de milioane de oameni si asistam acum la transmiterea virusului de la oameni la pasari, de la oameni la puii de gaina sau de curca?
