Poporul român nu va pieri cu una-cu două. Eu cred că putem supravieţui, chiar dacă e dureros, fie şi numai prin umor. Avem un umor nebun. Nu cred să existe vreo naţie pe pământul ăsta care se creeze, să trăiască atâta umor ca românii. Umorul ne distruge, umorul ne salvează. Acesta-i paradoxul. Fără umor nu putem trăi, umorul ne face altfel decât celelalte popoare, umorul stă la baza multor neîmpliniti ale noastre. E fenomenal cum o ţară care stă să se prăbuşească este în stare – sau, cu atât mai mult, vezi hazul de nceaz – să nască atâta umor. Am citit într-un coidian de ieri că o bătrână a ieşit deunăzi să vadă trecând pe strada sa un cortegiu funerar. Mare i-a fost mirarea bătrânei când aobservat, fără să aibă vreo umbră de îndoială, că sicriul în care era aşezat mortul era sicriul său pus la păstrare în şură. Aşadar, tristă ţară, vesel poor, sicriul bătrănicii noastre fusese furat de nişte rude disperate că n-aveau în ce să-şi înmormânteze o soacră! Să ieşi pe stradă când “trece mortul” şi să-l vezi în sicriul tău, asta se poate întâmpla numai în România. Furatul căciulii pe meleagurile astea devine începând de astzi o tristă amintire. Nu ne vom vindeca niciodată, dragi cetăţeni. Suntem veşnic condamnaţi la umor!
