Avem o lege din moşi strămoşi, o lege care cred că e mai veche chiar decât prezenţa noastră pe mioriticele plaiuri, o lege care spune că, da, avem legi, doar că ele nu se respectă.
Bunăoară, zice la lege că dacă temperatura scade 3 nopţi consecutiv sub 10 grade, RADET musai să deschidă larg robinetele şi să lase liber unul dintre cei mai căutaţi agenţi ai serviciilor, agentul termic.
Numai că RADET suspină de sar creditorii de pe dansa de dorul doamnei Insolvenţa, iar robineţii picură lacrimi de uitare. Şi-uite-aşa se nasc poeţii, în frig, că tot am fost noi obişnuiţi să mai punem o haina pe noi.
Sigur, unii ar putea spune că nu RADET, inocenta regie, ar fi de vină, ci asociaţiile de locatari, care ţin morţiş să-i spună generalului Celsius, "pe-aici nu se trece". Da, a fost cu siguranţă conspiraţia mondială a asociaţiilor de locatari, proprietari şi blatişti, nişte cetăţeni cinici plătiţi tot de Soros ăla, ca să ne ţină în poziţia pinguinului, îmbrăcaţi în casă ca afară, căutând răspunsul la o triplă dilemă: ce e mai scump?
- Agentul termic ce susură duios prin calorifere;
- Curentul electric ce animă vioi radiatoarele;
- Medicamentele cu care să ne dregem după nopţile polare.
Iar din această trilemă, vorba lui Nenea Iancu, nu putem ieşi, am zis!