A fost o nebunie, a fost fantastic, a fost mişto. Marii actori politici ai României s-au trezit într-o noapte de treisprezece spre paisprezece pe scenă, mai mult în chiloţi decât în şosete. În fruntea lor, maestru de de ceremonii, geologul de ieri, preşedintele de astăzi, liderul zonal de mâine a dat tonul la tăierea capului deţinut de Radu Vasile. Şapte miniştri mititei, la chemarea preşedintelui, au făcut pipi pe ei! Ceea ce a determinat ca aceştia să rătăcească drumul şi să ajungă cu demisiile în dinţi tot la domnul acela care, odinioară, îi cumpăra ţigări fostului preşedinte al PNŢCD. Aş vrea să fiu undeva în munţi şi s-aud trenul trecând pe linia ferată, s-aud cum pădurea îi îmbrăţişează ecoul, departe de o lume bolnavă şi urâtă. Mi-e dor de tăcerea pământului, fie ea şi spintecată de tristeţea unui tren căre rătăceşte pe linii, fără să-şi găsească destinaţia. Mi-e dor de prima ninsoare a copilăriei, mi-e doar de suferinţele şi bucuriile iernii. Ne-a fost dat în ultimii ani ca Sărbătorile de Iarnă să le trăim într-un vuiet care a acoperit până şi clopoţelul colindătorilor. Aş vrea să uităm cu toţii de cei şapte miniştri mititei, de loviturile de Palat şi să evadăm într-un alt timp în care lumina, visul, colindul şi zăpada să fie adevărate, şi viaţa noastră să li se supună ca atunci când primeşti o condamnare la împlinire. Mi-e dor de tăcerea pământului.
MARIUS TUCĂ
