*
La 9 mai 1930, scriitorul cretan Nikos Kazantzakis se afla la Paris, într-o sală de teatru. Întors acasă își nota în jurnal că „La spectacol erau extrem de puțini francezi. Vedeai numai ruși, pentru că au suflet, și americani, pentru că au dolari. Din nou mi-am dat seama că francezii sunt decăzuți și că sufletul european e pierdut”.
Între timp, rușii și-au abandonat sufletul, obsedați și ei de dolarii americani. În schimb, yankeii au rămas tot loiali bancnotei verzi, nici pomeneală să-și modifice naturelul. Poate că francezii și-au continuat decadența, habar nu am, nu sunt în stare să le măsor saltul în gol. Știu însă cu precizie că sufletul european va fi doar o amintire în viitorul apropiat. Asemenea bizonilor de altădată. Migrația musulmană ne va dezintegra ireversibil.
*
Un istoric batav scria că „Bărbații olandezi au fost învinși militar în 1940 și sexual în 1945”.1 Și-or fi revenit în deceniile următoare ?, că prea ne tratează ca pe niște gunoaie. Culmea, îmboldiți mereu de către învingătorii lor militari de atunci... Popoarele născute din violuri suferă de frustrare și au mania persecuției.
*
În aceeași carte, alt olandez își amintește că „era un privilegiu chiar și să ating mâneca unei uniforme canadiene. Fiecare soldat de rând din armata canadiană era un Cristos, un izbăvitor”. Nu aidoma se întâmplă astăzi la noi, în jurul Scutului de la Deveselu și nu numai ? Cu precizarea că uniforma este a pușcașilor marini, grijania ei de lume2 !
1Ian Buruma - Anul zero,1945, o istorie
2Replica finală a personajului principal, interpretat de Amza Pellea, din filmul Osânda
*
Administrația de la Washington a hotărât să suplimenteze de vreo patru ori bugetul NATO pentru cheltuielile militare destinate Europei de Est. Cifra, uriașă, se vrea o umbrelă de siguranță sub care să se pituleze, în caz de nevoie, aliații fideli ai Americii, între care și România. Teama de Rusia, după mișcările din Ucraina și Moldova, e în stare, iată, să oblige Vestul la eforturi financiare masive. Miroase tot mai amenințător a praf de pușcă în zonă, suntem prinși la mijloc și nu există soluție neutră. Ori cu unii, ori cu alții, altcumva nu se poate.
*
De la o vreme, nu-mi dă pace premoniția grecului Nikos Kazantzakis, făcută la 20 februarie 1947, cum că „nesiguranța ce caracterizează trecerea de la o civilizație la alta va dura două sute de ani, începând din anul 1900. Adică în anul 2100 vom avea un oarecare echilibru și vom păși pe un teren ceva mai sigur. Dar până atunci, vor fi războaie, ticăloșii și armistiții”.
Suntem abia în anul 2016, războaiele se țin lanț, iar ticăloșiile ne-au sufocat, au devenit limbajul comun al epocii. Cât despre armistiții, ele au darul de a pregăti noi și noi conflagrații, nimic altceva. Multe mai avem de îndurat până în 2100...
