Premierul Ungariei, Viktor Orban, face naveta Budapesta – Transilvania. La fel şi ministrul justiţiei, doamna David Ibolya. Pentru dumnealor, România înseamnă doar Transilvania. Găsesc orice pretext de a vizita regiunea noastră istorică: un spectacol de muzică, dezvelirea unei statui etc. N-ar călca pe la Bucureşti nici picaţi cu ceară. Trebuie bătătorite bine cărările Transilvaniei şi abia după aceea domnul Orban, dacă va binevoi, o să ne facă onoarea să-l vedem în carne şi oase la Bucureşti, totuşi Capitala României. Monumentul din Arad a reuşit să agite spiritele atât de trare, în cât astăzi, din câte am înţeles până la ora la care scriu aceste rânduri, nu va mai participa nici unul dintre cei doi prim miniştri. Radu Vasile a renunţat să participe după ce, ieri dimineaţă, Ion Iliescu l-a contactat telefonic. Cei doi au avut o discuţie prelungită, de circa o oră , care, se pare, l-a făcut pe primul ministru Radu Vasile să se răzgândească în a mai participa la evenimentul cu pricina. La auzul veştii, premierul Ungariei, Viktor Orban, ar fi renunţat şi el să mai participe la ceremonia de astăzi. În ultimul moment, cel mai aprig apărător al monumentului, liberalul Valeriu Stoica, şi-a anulat şi el prezenţa la Arad.
În tot timpul ăsta, e cineva în România care tace chitic în legătură cu monumentul de la Arad. Lucrul ăsta n-ar deranja pe nimeni – sunt destui care tac – dacă n-ar fi vorba de preşedintele României, domnul Emil Constantinescu. Domnia sa n-a luat nici o poziţie faţă e acest eveniment care, iată, întoarce doi premieri din drum. Ca şi când Parcul Prieteniei româno-ungare va fi inaugurat pe teritoriul Burkinei-Faso şi nu pe teritoriul României! Ori domnul preşedinte consideră că evenimentul este prea mic pentru un lider zonal de calibrul său, ori domnia sa nu mai pridideşte cu semnatul scrisorilor adresate celor care împlinesc 18 ani şi nu mai are timp pentru altceva. Altfel nu ne explicăm tăcerea sa. Sau poate că sâmbătă, la emisiunea „Surprize-Surprize”, să rupă tăcera. Cu toate că în prezenţa încântătoarei Andreea Marin rămâi mai degrabă mut!
MARIUS TUCĂ