Incredibil! O doctoriţă a fost văzută astăzi la cumpărături într-un magazin de cartier! Cunoscută cetăţenilor locului drept una dintre cele mai bune doctorite cardiolog, individa, care se interesa de soarta vecinilor ei fără să le ceară nimic în schimb, a plătit cash la casă, lucru care a dat de bănuit oamenilor, care, dintr-o dată, au schimbat foaia şi au început s-o trateze aşa cum şi merită: cu mult dispreţ! O bătrînică din cartier, care s-a întîmplat să fie la coadă în spatele ei, a povestit cu lux de amănunte ce a văzut în portofelul doctoriţei, atunci cînd aceasta şi l-a deschis: BANI! “Sînt sigură că ia bani necuraţi de la pacienţi”, a zis bătrînica, “altfel nu-mi explic cu ce a reuşit această individă să-şi cumpere toate cele pe care şi le-a cumpărat: pîine, apă, brînză, ouă, ba chiar şi o caserolă de îngheţată!!! Cu ce bani? Păi cu bani de la pacienţi, desigur!”.
Trebuie să mai luăm în seamă şi un alt aspect, cu totul şi cu totul ieşit din comun: ea fusese văzută la un bancomat, de unde a scos bani!!! “Era salariul, oameni buni!”, a încercat o prietenă s-o protejeze de furia obştii, “tocmai îi intraseră banii de salariu”. Aha! Şi marmota învelea ciocolata în staniol! Pe cine cred ele că duc de nas?
Ca să se ascundă de furia obştii, doctoriţa a grăbit pasul şi s-a ascuns în casă, dar nu a scăpat de privirile dispreţuitoare ale vecinilor, care au văzut-o cu două pungi în mîini, intrînd în scara blocului. “Am prins-o! A fost la cumpărături! E incredibil aşa ceva! Am scos-o de la inimă!”, a declarat un vecin, “de unde are doamna bani, îmi spuneţi şi mie? E clar că are venituri suplimentare, altfel de unde?”. “Eu am văzut că şi-a luat şi produse de curăţat!”, a mai turnat gaz pe foc o altă pensionară, păi ce, nu ştiţi cît costă produsele de curăţat? Cum îşi permite un bun romȃn să-şi cumpere produse de curăţat? Un bun romȃn curăţă cu cîrpa umedă şi gata, ce atîta Cillit Bang? Şi, în plus, curăţenia e apanajul bogaţilor, săracii stau în mizerie, aşa ca noi toţi”.
Comunitatea de cardiaci din cartierul nostru numai de asta nu mai avea nevoie acuma: să vadă o doctoriţă, deci un angajat la stat, că-şi cumpără lucruri de stringentă urgenţă! E şi normal că le-o ia inima la trap, dar să vedem acum, cu tot dispreţul lor afişat pentru un amărît de bugetar, pe cine o să mai oprească ei pe scară să-i pună întrebări tîmpite.
Să vedem!