Mi-e dor să scriu scrisori, mi-e dor să primesc scrisori. Mi-e dor să trăiesc bucuria găsirii unei scrisori în cutia poştală de la poartă. În lumea nebună şi prea grăbită în care trăim, cu telefoane mobile, Internet, faxuri, scrisoarea şi-a pierdut rostul Scrisoare de dragoste, scrisoarea de despărţire, scrisoarea ca exerciţiu de stil, scrisoarea pur şi simplu nu mai există sau, în cel mai bun caz, e pe cale de dispariţie. Telefoanele mobile, pagerele şi alte cuceriri împotriva poeziei au sărăcit vocabularele, au făcut ca izvoare de lux ale sufletului să nu fie descoperite nicodată. Propoziţii de genul: “Eu am plecat, dacă poţi dă-mi un bip!” au trimis romantismul pe calea bejaniei. În curând, poveştile de dragoste se vor declara în biţi, folosind ca mijloc de comunicare onomatopea electronică. Romantisul ascuns de multe ori, ca să nu-l vadă ochii lumii, în scrisori îşi trăieşte drama! E gata să se lase lipit de un timbru ca să poată fi tirmis pe o scrisoare, în lume, fără adresă. Mi-e dor să scriu scrisori, mi-e dor să primesc scrisori. Secolul XX se termină prea repede şi dacă ne uităm prin sertare descoperim cât de săraci suntem. Cât de săraci în amintiri suntem, cât de săraci în vinovăţii şi nevinovăţii scrise suntem, cât de săraci în scrisori suntem.
MARIUS TUCĂ
