Scrisoarea întîi către magistraţi

Ştiu, aveţi atîtea poveri pe care le duceţi pe umeri, dosarele, miile de dosare vă copleşesc, conştiinţele voastre au stat atîta timp într-un echilibru precar,cabinetul vostru de lucru a fost de multe ori pe holuri, stingher, pentru o eventuală întîlnire cu dreptatea.

Acestea fiind spuse, mai degrabă nişte considerente poetice decît juridice, stimaţi magistraţi, vin în faţa domniilor voastre cu un caz special, un caz care poate fi un început pentru reabilitarea domniţei legate la ochi. Vă avertizez, vă spun din capul locului că omul pentru care vă adresez această scrisoare deschisă nu îndeplineşte toate criteriile legale pentru a fi eliberat. Prin urmare, dragi magistraţi, condamnatul meu şi, totodată, al dumneavoastră, înainte de orice, n-a omorît pe nimeni şi, ca tacîmul juridic să fie complet, nici măcar n-a violat pe cineva. Ştiu, deja aveţi o mare problemă, principalele condiţii pentru punerea în libertate nu sînt îndeplinite, preacinstiţi magistraţi. Cum, la fel de bine, "clientul" meu e deja trecut binişor de prima tinereţe, astfel încît Gorbunov şi alţi eliberaţi necondiţionat i-ar putea fi nepoţi. Când ai optzeci de ani, atîţia cît are condamnatul a cărui eliberare v-o cer, nu mai există nerăbdarea de la douăzeci sau treizeci de ani de a ieşi în libertate pentru a lucra nemijlocit la cartea de vizită, la cazier. Vîrstele acestea te pot ajuta pentru un eventual jaf, un posibil viol şi, de ce nu, o tîlhărie cinstită.

Preaiubiţi şi preahuliţi magistraţi, sînteţi ultima şansă a acestui om, nu vă jucaţi cu ea, rogu-vă, tocmai de aceea mi se pare exclus ca argument pentru eliberarea condamnatului meu glaucomul. Nu, glaucomul nu mai e o boală, a devenit deja o legendă, pe baza lui nu mai poate să-şi găsească libertatea nici măcar o pereche de ochi sau ochelari, cu atît mai puţin un om. Glaucomul e un mit, Gorbunov e o boală, căutaţi altceva, pacientul meu nu e condamnat pe viaţă, pacientul meu e condamnat la moarte. Pentru generalul armatei române Victor Athanasie Stănculescu, căci despre el e vorba, poate fi invocat bunul-simţ sau, dimpotrivă, ruşinea de a se găsi, după douăzeci de ani de la evenimentul din '89, în închisoare. Eliberaţi-l!