Școala de azi

Citesc și mă prăvălesc înlăuntru-mi că, anual, 23 000 de elevi români renunță la studii, cauzele fiind multiple.  Întâi de toate, sentimentul  că școala e inutilă și nu-ți asigură un viitor sigur în viață, exemplele de reușită socială, provenite din zona analfabetismului funcțional de la noi și nu numai, mă  scutesc de explicații suplimentare. Apoi, se vorbește tot mai mult despre o „fobie școlară”, apărută deodată  la copiii postdecembriști  și de  aici abandonul ce ar trebui să îngrijoreze decidenții  din sistemul neaoș de învățământ.

 Pe de altă parte, împărtășesc și eu remarca  neurologului  Martin Jan Stránský, potrivit căruia menirea școlii de acum  „se rezumă la două lucruri principale. În primul rând, să învețe o persoană – sau un copil – cum să gândească, nu neapărat să memoreze fapte.  De exemplu, când eram mic, trebuia să memorăm lucruri precum datele de naștere ale regilor, dar astăzi știm că astfel de informații pot fi ușor căutate. Școlile ar trebui să se concentreze pe învățarea gândirii critice, rezolvării problemelor și creării de soluții.  

În al doilea rând, școlile ar trebui să ajute copiii să devină competenți social - să-i învețe cum să interacționeze cu ceilalți, fie că este vorba despre un copil care le place, un copil care îi bate - sau pur și simplu despre navigarea în relații, în general, deoarece suntem ființe sociale. Școlile nu sunt aici pentru a te învăța cum să folosești un computer; scopul lor este mult mai profund decât atât.  Scopul principal al școlii este să te învețe cum să îți cultivi și să îți utilizezi mintea în mod eficient. Deși oricine poate învăța elementele de bază ale utilizării unui computer sau poate aprofunda în domeniile digital și inteligența artificială în câteva zile, adevărata provocare constă în stăpânirea celui mai puternic «computer» dintre toate – creierul tău. Acest «computer» este mult mai avansat, capabil și rapid decât chiar și cele mai mari supercalculatoare de pe Pământ. Acesta este rolul fundamental al educației: să te ajute să descoperi și să valorifici imensul potențial al propriei tale minți”[1]. 

 Ce mai tura-vura, computerul a devenit dascălul viitorilor  roboței înregimentați în penitenciarele corporatiste, acolo unde personalitatea este un accesoriu dăunător, o malformație ce trebuie grabnic eradicată! Ehe, devreme mult, prin 1910,  francezul Anatole France ținea un discurs în fața studenților din Paris, unul memorabil și mereu actual. În strălucita-i  cuvântare, scriitorul spunea, între altele:

„Visaţi, scumpii mei camarazi ! Activaţi și visaţi, şi mai cu seamă  - ah, mai cu seamă, nu fiţi prea cuminţi ! Nu fiți prudenți !  Prudenţa este cea mai josnică dintre virtuţi... Credeţi-mă, scumpi camarazi, în ciuda instinctelor brutale, în ciuda violențelor, tot gândirea este forța care guvernează lumea ! Ce spun ? Gândirea creează lumea, o conservă și o transformă. A gândi este actul esențial ! Toate celelalte acțiuni n-au un efect durabil decât dacă-i sunt subordonate ! Să nu vă fie niciodată teamă de-a gândi cu îndrăzneală ! Exprimaţi-vă totdeauna gândirea ! Nu suntem buni, nu suntem mari decât cu această condiţie unică ! Gândiţi-vă și formaţi gândire în lucrul vostru ! Iubiţi-o în aproapele vostru, dacă ea corespunde cu a voastră ! Respectaţi-o, când este contrarie ! Să știm a asculta, camarazi, chiar ceea ce ne displace ! Combateţi toate ideile care vă par dăunătoare ! Combăteţi-le cu cuvântul ! Cuvântul este singura armă care poate combate cuvântul ! Vai, scumpi camarazi, toate ideile umane sunt discutabile, toate, fără excepție ! Să învăţăm a le asculta și a le discuta pe toate !

E bine ca toate opiniile să se arate la lumina zilei. Să cunoaștem mai bine tăria și slăbiciunea spiritului uman... Să lăsăm toate ideile - asupra religiilor, societăților, omului, patriei - să se producă într-o desăvârșită libertate, care va favoriza, mai bine decât toate violențele legale, bunul echilibru intelectual  și moral al țării”[2].  Și încheia astfel: „Dacă sunteți puternici, arătați-vă blânzi !”.

 Comentând textul cu pricina, publicistul Tudor Teodorescu-Braniște scria în 1945 că „mulţi dintre tinerii de azi, mulţi dintre oamenii de azi, nu cunosc textul din care am reprodus aceste fraze. Pentru mulţi, chiar numele lui Anatole France nu mai are răsunetul pe care l-a avut pentru generaţia mea. Este firesc să fie așa.  Tocmai de aceea, însă, suntem datori să punem sub ochii celor ce vin paginile care au contribuit la formațiunea noastră intelectuală și sufletească. Libertatea de gândire este năzuinţa eternă a omului - a omului care gândeşte. De aceea, cele trei decenii şi jumătate, care au trecut de când Anatole France a rostit această cuvântare către studenţi, n-au putut întuneca strălucirea formei, după cum n-au putut măcina adevărul gândului”[3].

Bleah,  astăzi lucrurile  stau și mai rău, Anatole France dispărând complet din memoria oamenilor recenți,  educați în școala care și-a uitat rostul, transformată în stupidă anexă digitală încă din primele clase. De aici și îngrijorarea  aceluiași Martin Jan Stránský: „În acești ani de formare (n.m. înaintea vârstei de 15 sau 16 ani), accentul ar trebui să fie pe antrenarea creierului, învățarea modului de a gândi critic și acceptarea frustrării pozitive. Cel mai eficient mod în care elevii învață este acela prin care fac greșeli, prin care descoperă cum să nu le repete și apoi prin a fi provocați să facă greșeli noi. Acest proces forțează creierul să compare, să se adapteze și să creeze soluții – în esență, acesta este modul în care creierul învață cel mai eficient. 

Tehnologia digitală, pe de altă parte, oferă adesea soluții de-a gata, eliminând nevoia de a gândi profund sau creativ. Deși poate oferi răspunsuri, nu încurajează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor sau capacitatea de a inova. Prioritizând prea devreme instrumentele digitale, riscăm să subminăm chiar procesele cognitive care sunt esențiale pentru creșterea și adaptabilitatea pe termen lung. Accentul ar trebui să rămână pe cultivarea capacității naturale a creierului de a învăța, gândi și evolua. 

Această schimbare este direct responsabilă pentru faptul că elevii de astăzi nu sunt la fel de capabili din punct de vedere intelectual cum erau acum două decenii. Subliniez, aceasta nu este doar o părere, este un fapt, iar dovezile sunt clare. 

În țara noastră (Cehia, n.r.), situația s-a deteriorat atât de mult încât elevii trebuie să treacă examene de stat pentru a obține așa-numita «diplomă de stat». Cu toate acestea, atât de mulți elevi nu reușeau să promoveze aceste examene, încât, în loc să reformeze sistemul educațional pentru a aborda cauzele profunde, autoritățile pur și simplu au scăzut standardele. Acum, avem elevi mai puțin capabili care trec aceste examene, obțin diplome și aplică pentru locuri de muncă care necesită acele calificări. Dar problema reală apare când încep aceste joburi: nu sunt capabili să facă față responsabilităților. Acest fapt creează un cerc vicios de incompetență și frustrare, subminând nu doar forța de muncă, ci și credibilitatea sistemului nostru educațional. Este o reamintire dură că diminuarea standardelor nu este o soluție, ci este o scurtătură care, în cele din urmă, face rău tuturor. (…)

Unele țări încep acum să abordeze problema utilizării tehnologiei digitale în școli, precum și utilizarea rețelelor sociale și a telefoanelor mobile în rândul copiilor. 

De exemplu, Australia, după cum probabil știți, a implementat deja o interdicție a rețelelor sociale pentru grupurile de vârste mai mici. În mod similar, Asociația Medicală din Irlanda a propus interzicerea telefoanelor mobile pentru copii, o inițiativă pe care o susțin pe deplin. Sunt mereu o persoană care tinde să fie deschisă la propuneri mai progresiste și, poate, chiar controversate, când vine vorba de aceste aspect”[4]. 

Și da,  „dacă o persoană obține nota 10 la școală și altcineva obține un 7, persoana cu nota 10 ar trebui să fie pe bună dreptate luată în considerare pentru un loc de muncă. Nu ajută pe nimeni să-i spui persoanei cu nota 7: «Ai încercat din greu și ești la fel de bun ca persoana care a luat 10». Meritul contează, iar a pretinde altceva subminează atât realizările individuale, cât și progresul social. 

Efortul este important – este punctul de plecare –, dar, în cele din urmă, și rezultatele trebuie să conteze. Aceasta este o altă problemă semnificativă, din cauza ascensiunii lumii digitalizate și a influenței liberalismului și neoliberalismului care au început să modeleze politica la sfârșitul anilor ’70. Întâlnim rezultate reflectate în liderii politici pe care îi vedem și în tendințele culturale mai largi. 

Există acum o mișcare tot mai mare de revendicare a identităților și a valorilor noastre individuale, ceea ce reprezintă o schimbare încurajatoare.  Mediocritatea este adesea sărbătorită”[5]. 

Și premiată, geaba avertismentul  Papei Francisc asupra pericolelor  scrollingului excesiv, descris ca o cauză a „putrezirii  creierului”. Prin urmare, „controlați toate ideile care vă par dăunătoare”, dragii mei școlari și studenți ! Da, și arătați-vă blânzi, dar puternici !