Săracii hoți nevinovați, loviți de nemiloase înscenări politice

De vreo juma de an, de când posturile TV ne bombardează, zi-lumină, cu cazurile unor oameni neprihăniți pe care-i vedem încătușați ca pe ultimii criminali de război, pe mine unul m-au lăsat nervii. Prefer, în limita timpului alocat informării personale, să mă uit la canalul ăla care ne relaxează cu o singură imagine pe sezon: iarna ne dă șemineul și de primăvara până toamna târziu, un peisaj mirific cu flori, apă și cinteze. Sunt un adept convins al prezumției de nevinovăție dar asta nu înseamnă că de câte ori văd un fum nu caut și sursa de foc care l-a provocat. Ultima mare vedetă care a prins rolul, deloc râvnit, de borfaș împins în spatele gratiilor, este Andrei Chiliman. Nu-l cunosc dar sunt sigur că-i un gospodar cinstit, fără pereche, însă, locuind de 30 de ani în ograda măturată de dânsul, pot spune, ca omu’ simplu, că am observat niște fenomene cel puțin ciudate, pentru un sector dintr-o capitală europeană. Prima chestie care-mi ridică sprânceana dreaptă de mirare, este revista scoasă de Primăria Sectorului 1, pe care n-am răsfoit-o niciodată, chiar dacă e scoasă pe cea mai lucioasă hârtie și-l are pe copertă pe magnificul edil. Ținând cont că e înfiptă în toate cutiile poștale ale sectorului, bate la tiraj orice tabloid iar la necititori, orice ziar intrat în faliment. La ce foamete urlă prin mai toate redacțiile, să scrii la o astfel de publicație, fără emoția vânzărilor dar cu salariul asigurat, pare visul de argint al jurnalistului român.

După ce trag poarta și ies pe stradă, semnele de întrebare merg bară la bară iar coada formată de ele nu se termină până la ieșirea din oraș. Pistele de biciclete au dispărut exact la fel și de același număr de ori, cum au și apărut. La mine, în Bucureștii Noi, pistele de pe trotuarul bulevardului erau întrerupte din zece în zece metri de străduțele adiacente iar în Parcul Bazilescu, de băncuțele destinate odihnei. Nu-mi dau seama dacă un primar are legătură cu construcțiile făcute anapoda dar, ’’Asociația celor care stau la case’’ din zona Străulești- Dămăroaia, folosesc un singur nume atunci când protestează împotriva celor care, ilegal, le-au luat soarele: Chiliman. Legat de hyper-merket-urile care ar fi trebuit ctitorite în afara localității n-aș mai comenta, ’’c-așa-i peste tot’’, dar parcă în cel mai întins sector al țării s-a mers prea departe. Aglomerarea exagerată a acestor prăvălii cu dimensiuni de aeroport, îngreunează traficul în zonă, sporesc poluarea, omoară liniștea și micile afaceri din colțul străzii. În țările civilizate, până și primăriile celor mai mici burguri asigură locuitorilor piscine, băi și locuri publice de agrement al căror bilet de intrare are prețuri mai mult simbolice. În sectorul 1, unde cele mai mari terenuri au fost vândute la diverși intreprinzători particulari, nu mai poți juca nicio biată țurcă fără să scapi purcoiul de bani la casierie.

Șirul nefăcutelor edilitare ar putea continua la nesfârșit cu asfaltările ce nu țin mai mult de-o lună, cu stâlpii mutați fără rost, cu marcajele stradale desenate în dorul lelii sau cu florile schimbate mai des ca ciorapii lucrătorilor de la spații verzi, însă fiind un militant pro-prezumția de nevinovăție, mă opresc aici, trăgând speranța copilărească că n-or fi toate făcute numai de dragul comisionului. Și-apoi, domnul Chiliman provine dintr-o veche familie foarte bogată, nu văd( cum se întreabă toți) de ce și-ar fi pătat reputația cu niște valori murdare . De parcă ar fi existat vreodată vreun jucător prins în hora milioardelor care să se retragă, după primul bulion!