La sfârşitul secolului XX, şantajele au suferit o schimbare importantă. Bunăoară, întâiul saxofonist al lumii, Bill Clinton, a declarat că, atâta timp cât va fi condusă deSlobodan Miloşevici,Serbianu va primi ajutor pentru reconstrucţie. Ceea ce arată, dacă mai era nevoie, că domnul saxofonist conduce lumea după ureche, crezând că şantajând un popor îl va putea scăpa de Miloşevici, instalând la Belgrad un preşedinte “democrat”. Democrat, dar impus de Washington, vreau să spun. În văzul unei lumi întregi, preşedintele Statelor Unite îşi permite să treacă la şantajul unui popor, ca şi când ar fi vorba de şantajarea unui copil care nu vrea să meargă la culcare şi, prin urmare, nu-şi va primi bomboana. În cazul Iugoslaviei, banii pentru reconstrucţie. Reconstucţie despre care Mădălina Albright a spus că intră în sacrina Europei, americanii încheindu-şi misiunea de distrugere. Cât despre participarea României la reconstrucţia Iugoslaviei, mi-e teamă că nu ne va cere nimeni mai mult de-un cancioc, hai să zicem o mistrie. Dar n-avem ce face, ne-am obişnuit cu propaganda Puterii de la Bucureşti, care face totul, inclusiv politica externă, în funcţie de propriile interese. Vrea să rămână cu orice preţ la putere, iată “interesul naţional” după care se ghidează aceasta. Din nefericire pentru ei, realitatea nu poate fi mistificată - vorbesc de realitatea pe care o trăiesc milioane de oameni -, cu toate eforturile pe care le fac să ne convingă, nu-i aşa, că România se va reconstrui pe… reconstrucţia Iugoslaviei. Cinismul Puterii de la Bucureşti, chiar dacă e involuntar, tot cinism rămâne. Ne batem cu pumnul în piept că vom participa la reconstrucţia vecinilor, invocând, culmea tupeului, relaţiile tradiţionale călcate în picioare, în timp ce România se prăbuşeşte. Asta merităm!
MARIUS TUCĂ
