Cum s-o fi destrămat URSS doar Gorbaciov poate şti. Dacă o şti! Sau poate sosia domniei sale să ne spună ceva despre desfacerea marii puteri, care a fost Uniunea Sovietică. Ce a fost, a fost! Până una-alta, Rusia se frământă să fie, ca putere mondială, ce a fost URSS odinioară. Şi, s-a văzut, îi e foarte greu să reuşească acest lucru. Atâta timp cât americanii se joacă “de-a şoarecele cu pisica” pe Pământ, ruşii nu pot decât să intre-n rolul pisicii. Criza economică nu-i permite Rusiei să joace altceva, aceasta având nevoie ca de aer de miliardele organismelor financiare internaţionale. Panslavisumul a fost şi este o idee, un concept, la care Rusia a ţinut şi ţine. Strângerea popoarelor slave într-o mare uniune nu poate decât să bucure Moscova. În plus, ar mai putea fi şi ortodoxismul, un alt element destul de important care să ducă la formarea unei uniuni panslaviste. Şi toate aceste idei au apărut acum când forţele NATO au găsit de cuviinţă să implice şi Rusia în rezolvarea conflictului (a se citi răbzoi) din Iugoslavia, după ce iniţial o ocoliseră prin eludarea ONU, organism în care ruşii aveau drept de veto.
Întâlnirea care a avut loc ieri laOsloîntre secretarul de stat american Albright şi minsitru de externe Ivanov nu face decât să arate ceea ce scriam mai devreme: Rusia este din nou la preţ. Mai ales că ea se prezintă, astăzi, din punct de vedere moral, mai bine ca ţările aliate. Chiar dacă sau, mai ales, până-n momentul de faţă Rusia nu a acordat făţiş ajutor Iugoslaviei, desfăşurând un adevărat balet diplomatic. Faptul că Parlamentul iugoslva a votat în unanimitate proiectul de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia - Belarus nu face decât să sublinieze încă o dată că Rusia e din nou la preţ.
O fi bine, o fi rău?
MARIUS TUCĂ