Porcării mai mari decât cele cu care ne sfidează aleșii noștri nu cred că se întâmplă nici în țările ale căror popoare nu au auzit de foc, roată, pămătuf, periuță de dinți, plic, cuie, solniță, pâine, sare, apă, cămașă, femeie, bărbat, măr, școală și multe altele. Cu legea prin care și-au auto-propus pensii speciale, nesimțiții s-au auto-depășit atingând pragul cel mai de sus al tupeului. Ce și-au zis gospodarii poporului: bă, dacă cu DNA-ul ăsta nou, tot nu mai putem să punem de-o parte pentru 10 generații, hai dracului să ne învărtim de niște venituri sigure, că altfel murim de foame. Limita care, culmea, îi nemulțumește pe cei mai vechi în branșă este de aproximativ 1000 euro pentru cel puțin trei mandate. Păi, ia să ne spuneți și nouă, astora mai fraieri, cam ce salariu trebuie să ia un om corect și cinstit pentru a-și mângâia bătrânețile cu această sumă? Socoteala e destul de simplă: pentru o pensie de o mie de dulăi, trebuie să fi avut un salar de fo trei mii și să fi produs pentru firma angajatoare cam 15. Tot mii de euro sunt și alea 15. Păi, ia spuneți-ne, nestimaților, ce-ați produs voi pentru angajatorul vostru, nimeni altul decât poporul român, în afară de amărăciune, probleme, boli, datorii și sărăcie? Aud ! Fiți măcar o secundă sinceri și răspundeți la următoarea întrebare: ați văzut voi, în ultimii 25 de ani, că datorită muncii voastre deosebite, li s-au roșit obrajii de sănătate, li s-au luminat ochii de bucurie sau li s-a lățit zâmbetul de bunăstare, celor pe care-i mințiți cu atâta nerușinare?
Din grămada de căcat aruncată drept explicație pentru hotărârea de zilele trecute, spicuim: ’’Ați vrut să intrăm în UE. Uitați-vă, tovarăși, ce salarii au parlamentarii în Europa și pe urmă să vorbiți. Știu, o să ziceți că și doctorii și profesorii români sunt tot în Europa. Dar și acolo există aceste diferențe’’, a filozofat un munte de mitocănie comunistă, botezat în acte Anghel Stanciu.
Zi, să înnebunești, nea Anghelache! Ai o logică-n tine de nu ți-aș da nici un codru de pâine ca pensie. Deci d-aia te-a pus pe tine poporul acolo unde îndrugi enormitățole astea: să-ți faci ție pensia cât omologii din UE, nu să le faci amărâților de alegători salariile măcar la jumate cât au frații lor din diaspora. Și pe urmă, află că diferența amintită de tine, dintre doctorii și politicienii occidentali este exact pe dos: medicii competenți și muncitori încasează de nu’ș căte ori mai mult decât sforăitorii puturoși(dar cinstiți) din politică.
’’Veți vedea că de-acum Parlamentul va fi mult mai puternic’’, a continuat tov. Stanciu cu propaganda lui de doi bani și zero noimă.
Da’ ce minune o să se întâmple, nea Lache, de-o să fiți brusc mai forțoși? V-a recomandat nutriționistul ca, de mâine, să nu mai mâncați, cu polonicul, ce nu trebuie dacă vreți să vă bucurați cat mai mult de bătrânețile asigurate?
Culmea mitocăniei oficiale însă a orăcăit-o, un oareșcare Manolache care, de când este în Parlamentul României a vorbit o singură dată, cu ocazia depunerii jurământulului:’’Nu putem pune egalitate între un demnitar și un cetățean obișnuit’’. La ăsta, care mai e și urmărit penal pe deasupra, mă abțin că să nu-mi crape ceva în cap, de fericire și respect.
Dacă tot vreți modele de politicieni, de ce, măi, zeilor cu tinichele de coadă, nu vă uitați la cei care conduc Suedia? Țara aia( Suedia e o țară) e de 100 de ori mai scumpă decât România și totuși aleșii lor au un salar mai mic ca al vostru, nu se bucură de mașină și locuință de serviciu, pentru deplasările externe cu avionul trebuie să facă nu știu câte cereri iar cu alegătorii se întâlnesc în biblioteci sau alte locuri publice, nu în birouri personale încălzite de secretare cu craci lungi.
Zi, tovule, de ce nu te-a inspirat modelul nordicilor ăștia, care sunt în top 3 în lume, ca nivel de trai ?
Îți spun eu, nestimate comunistoid, cu gânduri de parvenire fără pic de muncă și bătrânețe fără de moarte: fiindcă în Suedia, cei care intră în politică o fac numai și numai din convingerea că pot ajuta alegătorii, ceea ce este de neconceput pentru niște gherțoi mioritici care și-au cumpărat posturile exclusiv pentru interesul propriu.