România turistică

Ţara arată ca o casă nevăruită, netencuită, cu pereţi care stau să se prăbuşească. Toată lumea visează să înalţe palate, să doboare munţii, dar de amărâta de casă nu se ocupă nimeni. De găleata cu var nu se mai apropie nici dracu’, toţi vorbesc de “cnohau”, de tehnologie avansată, cuvântul cărămidă n-a mai fost pronunţat de la Revoluţie. Te uiţi la Litoralul românesc şi-ţi vine să plângi. Hoteluri, plaje, staţiuni în care nu s-a investit un leu, lăsate în paragină. Şi cu toate astea lumea merge la mare, mulţumindu-se cu puţin, cu foarte puţin. Asta şi pentru că oamenii nu au bani. Aşa că responsabilii noştri nu sunt deloc îngrijoraţi. Chiar se bat cu pumnul în piept că staţiunile sunt pline, nerealizând că mâine-poimâine se vor ruga să mai apară zece Ocalani, unul în Grecia, unul în Spania, altul în Italia ş.a.m.d. Şi chiar fără Ocalan, în următorii ani va sufla vântul pe Litoralul nostru. În loc să fie prioritate pentru puterea de la Bucureşti, turismul e un fel de Cenuşăreasă la mâna a doua. Sunt ţări pe care Dumnezeu le-a hărăzit cu frumuseţi la care unii nici măcar nu visează, aşa cum e şi România, ţări care trăiesc numai şi numai din turism. Hai să vedem dacă merită să ne mai chinuim cu fel şi fel de industrii sau e mai bine să ne apucăm cu toţi de turism. Declarăm România ţară turistică şi ne apucăm de treabă. Turismul trebuie făcut ca şi când ar fi

în fiecare zi o eclipsă de soare. Altfel turismul va intra chiar într-o eclipsă de veşnică. Şi atunci nu vom mai putea da vina pe nimeni. Pescăruşii vor deveni singurii turişti, iar noi vom lua cuminţi şi resemnaţi calea bejaniei în căutarea unei ţări care să ne suporte neputinţa, oţarăprimindu-ne cu dispreţul pe buze.

MARIUS TUCĂ