Cazul prezentat de Jurnalul Naţional astăzi arată că poliţia politică a devenit o practică obişnuită in Romănia. Nu mai miră pe nimeni faptul că oamenii - politicieni, afacerişti, magistraţi, procurori - sunt victimele poliţiei politice.
De ce? Pentru că se pleacă de la prezumţia de vinovăţie in ceea ce-i priveşte pe "urmăriţi". Şi atunci, gura lumii spune că nu degeaba ii urmăreşte, "ştiu ei ceva", şi uite aşa poporul se simte in siguranţă şi protejat. Ba chiar bucuros că "baştanii" sunt strănşi cu uşa şi urmăriţi inclusiv cu motociclişti.
Este primul pas, făcut in bună măsură, de instaurare a statului poliţienesc. Şi primim acest "dar" ca şi cănd ar reprezenta una dintre valorile democraţiei şi capitalismului.
Of, Doamne! Cum ne-am obişnuit noi să primim toate nenorocirile şi toate anomaliile cu o linişte de inmormăntare. Ba, uneori, chiar avem puterea să zămbim tocmai cănd ne-a fost implăntat un cuţit in spate.
De unde atătea resurse cinice şi de o parte şi de alta, şi la călăi, dar mai ales la victime?
Şi pănă la urmă, dacă tot e să fim proşti pănă la capăt, ar trebui să-i inţelegem şi pe ei: nu e păcat de tehnica asta sofisticată din era IT să stea nefolosită? Sigur, nu mă aştept ca, după dezvăluirea incredibilă din ziarul nostru de astăzi, să iasă lumea in stradă şi să protesteze impotriva practicilor de poliţie politică desfăşurate in Romănia. Pe cetăţeanul de rănd nu-l ascultă nimeni.
De ce, la o adică, să-l intereseze că sunt ascultaţi alţii? Pentru că poliţia politică ajunge mai devreme sau mai tărziu la ei.
In ce uniune spuneaţi că trăim? Cu ce ne ocupăm noi pe aici? Dar băieţii? Proşti sau deştepţi, nu contează cum sunt, cu ce se ocupă? Şi, in cele din urmă, cum se cheamă ţara in numele căreia facem noi "recurs"? Romănia? Romănia şi mai cum?
De ce? Pentru că se pleacă de la prezumţia de vinovăţie in ceea ce-i priveşte pe "urmăriţi". Şi atunci, gura lumii spune că nu degeaba ii urmăreşte, "ştiu ei ceva", şi uite aşa poporul se simte in siguranţă şi protejat. Ba chiar bucuros că "baştanii" sunt strănşi cu uşa şi urmăriţi inclusiv cu motociclişti.
Este primul pas, făcut in bună măsură, de instaurare a statului poliţienesc. Şi primim acest "dar" ca şi cănd ar reprezenta una dintre valorile democraţiei şi capitalismului.
Of, Doamne! Cum ne-am obişnuit noi să primim toate nenorocirile şi toate anomaliile cu o linişte de inmormăntare. Ba, uneori, chiar avem puterea să zămbim tocmai cănd ne-a fost implăntat un cuţit in spate.
De unde atătea resurse cinice şi de o parte şi de alta, şi la călăi, dar mai ales la victime?
Şi pănă la urmă, dacă tot e să fim proşti pănă la capăt, ar trebui să-i inţelegem şi pe ei: nu e păcat de tehnica asta sofisticată din era IT să stea nefolosită? Sigur, nu mă aştept ca, după dezvăluirea incredibilă din ziarul nostru de astăzi, să iasă lumea in stradă şi să protesteze impotriva practicilor de poliţie politică desfăşurate in Romănia. Pe cetăţeanul de rănd nu-l ascultă nimeni.
De ce, la o adică, să-l intereseze că sunt ascultaţi alţii? Pentru că poliţia politică ajunge mai devreme sau mai tărziu la ei.
In ce uniune spuneaţi că trăim? Cu ce ne ocupăm noi pe aici? Dar băieţii? Proşti sau deştepţi, nu contează cum sunt, cu ce se ocupă? Şi, in cele din urmă, cum se cheamă ţara in numele căreia facem noi "recurs"? Romănia? Romănia şi mai cum?
