Ce mai vuiet, ce mai larmă trăirăm de când fata cea urâtă și cam prostuță deveni peste noapte, ca în basmele copilăriei, prințesă! Da, întrucât așa s-a întâmplat cu selecționata noastră de fotbal în numai două săptămâni nibelunge. A fost îndeajuns o victorie categorică cu Ucraina pentru ca generația ratată să fie elogiată și botezată „Generația de suflet” !!? Poporul de microbiști s-a îmbrăcat iute în galben și s-a pornit să golească butoaie de bere în cinstea eroilor tricolori. O isterie națională cu accente obscen-comice în tradiția milenară a locului… Adjectivele curgeau cu nemiluita pe micile ecrane și în piață de parcă ne-am fi calificat în vreo finală… Lipsiți de măsură, ca-ntotdeauna, ne-am înghesuit la laude, într-un exces euforic caraghios. S-a mers până acolo încât am considerat că ieșirea din grupă reprezintă o performanță istorică, o dovadă a vredniciei românilor, care, uniți, pot răsturna munții… Am cântat imnuri în slava zecilor de mii de suporteri băștinași poposiți în cochetele stadioane germane, însă imaginile de aproape cu aceștia te îndemnau să închizi televizorul. Păi, unul dintr-ăștia, diasporez de decenii bune, în direct la PRO-TV a ținut să ne transmită fiorul lui patriotic: „Sugi p--a !” Altminteri, o gloată cu apucături tribale, duhnind a alcool și dezlănțuită sălbatic întru eliberarea de multele-i frustrări. Privită de departe, galeria are farmecul ei indiscutabil, însă, luată bucată cu bucată îți dai seama cât prețuiește condiția umană azi… Sigur, pribegii care și-au părăsit vatra natală simt obsesiv nevoia să-și regăsească originea și să le arate gazdelor că nu sunt tocmai niște tolerați, indivizi second-hand îngăduiți cu noduri în Occidentul civilizat și opulent. Iar legitimarea prin alții, cu osebire prin sportivii faimoși, este cea mai lesnicioasă cale. Fiindcă, vorba romancierului argentinian Jorge Luis Borges, „fotbalul e popular deoarece prostia e populară”. Doar că „prostia e atât de populară, încât poate ataca și inteligența elitelor”, mă pune la punct alt monstru sacru al literaturii, Albert Camus. Și de aici încep polemicile, cordiale ori violente, între cele două tabere, imposibil de conciliat. Dar există și un punct comun – ne entuziasmăm prea repede și din nimic, uitând că niciun țânțar nu s-a metamorfozat în… armăsar ! Căci, alde Rațiu, Stanciu, Burcă, Răzvan Marin, Drăguș și compania nu-s decât jucători de duzină, care și-au depășit condiția, profitând de o conjunctură fericită. Oricât ne-am strădui să visăm, ei nu vor ajunge fotbaliști cu contur internațional, să nu ne iluzionăm aiurea! Pe de altă parte, arătați-mi un singur „pălitor de bășică” autohton într-atât de charismatic și de valoros care să vă îmbie să plătiți biletul la un meci ! Prin urmare, haideți să ne păstrăm luciditatea si să ne potrivim cuvintele, gata cu abuzul de exagerări ! Să nu uităm, totuși, că mai trăiesc destui chibiți născuți demult, contemporani cândva cu Pârcălab, Dumitrache, Dobrin, Dumitru, Dinu, Lucescu, Marcel Răducanu, Puiu Iordănescu, Belodedici, Gică Hagi, Ștefănescu, Balaci, Gică Popescu… Cu asemenea repere, nu mă feresc să scriu că leatul actual e cel mai cenușiu și mai nesărat din 1970 încoace!
În vacarmul acesta de petarde verbale, un om pare să nu-și fi pierdut echilibrul - Edi Iordănescu. Altfel, și-ar fi prelungit contractul, n-ar fi ezitat o clipă! Numai că el știe mai bine ca noi situația la zi din vestiarul naționalei. Așadar, s-o luăm în ordine:
- Niță, Burcă, Bancu, Mogoș, Stanciu și Alibec sunt la final de carieră;
- Marius Marin, Răzvan Marin, Rus, Sorescu, Drăguș, Olaru, Fl.Coman, Hagi, Moruțan, Man, Mihăilă și Cicâldău și-au atins pragul maxim de randament - unul mediocru, desigur - , și posibilitățile de progres sunt nule;
- Pușcaș e un rămășag amuzant și inutil chiar de la debut;
- din spate nu se întrezărește nimic, „rezerva de cadre” fiind vai mama ei;
- cât despre Drăgușin, deși rudimentar și rigid, printr-o limpezire a jocului său ar stârni interesul echipelor cu anvergură. A, și să învețe să paseze și dincolo de coechipierul situat la câțiva metri distanță!
Oricum, constat că nimeni nu se grăbește să-i transfere pe vitejii de suflet de-o vară înșelătoare… Or, perspectiva creionată nu-l ademenește pe merituosul selecționer să-și riște viitorul în bătătura valahă. Orice ins cu un minimum de inteligență ar profita de șansa ivită nesperat și ar semna cu un club străin, conștient că norocul nu durează la infinit și că trenul nu oprește de două ori în aceeași gară.
În rest, aștept toamna, nu de alta, dar canicula de acum ne-a înfierbântat mințile și ne-a adus în stare să promovăm cu tam-tam un slogan publicitar al caselor de pariuri de-a dreptul rușinos: „România, fii fotbal!” De ce să fie instruită, suverană, bogată, optimistă? Cu toate că, dacă mă gândesc bine, nici nu cred că ne-a mai rămas altceva, nouă și ei, din păcate…
