„M-am săturat de-atâta amar !” își strigă suferința o țărancă din Teleormanul cuprins de ape. Râurile s-au umflat și au dat peste răscoale, luând cu ele case și animale, agoniseli de-o viață. Așa a fost și mai an, la viiturile din toamnă, la fel va fi și la anu´ și tot astfel, în veci. Amarul nu are sfârșit în țara asta de mântuială.
*
Horia Tecău și Florin Mergea, o vreme, au făcut echipă la tenis de câmp. Una mediocră, fără detentă. Într-o clipă de revelație au descoperit că fiecare îi era celuilalt piedică. Se trăgeau în jos unul pe altul. Atunci au hotărât să se despartă și să-și caute altundeva perechea. Horia a găsit un olandez, iar Florin, un indian. Au apărut succesele și banii, împlinirea sportivă, celebritatea. În noiembrie au jucat finala de la Londra, în întrecerea celor mai bune dubluri. Învățătura e una singură: români, ca să atingeți gloria, nu vă alăturați altor conaționali ! Ne purtăm ghinion unii la alții și nu știm să ne potențăm reciproc. Împreună nu vom izbândi niciodată, suntem blestemați să eșuăm noi cu noi laolaltă. În schimb, cu și printre străini, performanța ne este accesibilă. Tristă pildă.
*
Partidul Civic Maghiar a organizat la Miercurea Ciuc un protest de amploare. Miile de secui au cerut iarăși un ținut autonom, așa cum li s-a promis la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. La finalul mitingului, protestatarii au transmis premierului o petiție, sătui să tot plătească la București taxe și impozite. Poate nu acum, dar mai târziu, nu prea târziu, etnicii maghiari vor avea regiunea lor, stă în firea lucrurilor urzite la Bruxelles. Că tare ne mai place să ne bruxellim ! României i se va amputa iarăși o parte din trupu-i oricum neîntreg.
*
De Ziua României, un extremist maghiar plănuise să se joace de-a artificierul la Târgu Secuiesc. Îl inspiraseră atentatele de la Paris și, brusc, i se năzărise să le strice sărbătoarea românilor care îl suportă aici. Acum, descreieratul zace în pușcărie, însă taberele paramilitare din Transilvania colcăie de fundamentaliști de teapa lui. Iar concitadinii săi, minoritari și ei, ies cu miile să-l susțină pe talibanul care urăște de moarte România. Cică sunt solidari. Unde ești tu, Țepeș Doamne ?...
*
„Barbarii de tirani ”... parcă niciodată n-au picat mai tămăduitor ca azi vorbele acestea. Tirani în interior, tirani în afară, ne-au copleșit, mama lor de barbari ! Deși sunt pretutindeni și deși am învățat să cântăm altfel imnul național, nu dăm niciun semn că ne-am deștepta. Dimpotrivă.
*
Lumea iubește dintotdeauna bâlciul. Căci paradele militare sunt tot un fel de bâlci. Unul mai puțin frivol, dar cu tehnică grea. Zorzoane viu colorate și mașini sofisticate. Dar nimeni nu se cutremură la gândul că tancurile și tunurile scoase la defilare anunță războaiele viitoare. Spectatorii aplaudă, încântați și superficiali, se fotografiază cu autoamfibiile, își cocoață copiii pe turele și râd nătângi. În spectacolele grotești ale păcii, cu mitraliere și militari, se pregătesc războaiele...
*
Un soi de larmă, de zarvă s-a iscat în jur. Sunt împinși în față tinerii. Declarativ, toți vor să reformeze România. Însă nimeni nu știe precis cum. O întrecere de lozinci și de sloganuri despre schimbare și atât. Formă, nu fond ! Manipulări ordinare, reluate periodic doar ca să ne iluzionăm că se întâmplă ceva cu noi...
*
La o televiziune s-a organizat și un concurs pentru stabilirea celui mai... patriot român. Cât tembelism să jurizezi patriotisme... Îți legi cocarda tricoloră la gât, declari o frază sforăitoare și te alegi cu diploma de cel mai... Puțină decență, frați patrioți !
În cătunele patriei viețuiesc încă sărmani, fără curent electric, fără merinde, fără speranțe și nici nu le trece prin cap să-și părăsească țara. Lor însă nu le dă nimeni premiu pentru patriotism...
Marian Nazat
