Pe lângă războiul adevărat - în măsura în care el poate fi adevărat – forţele aliate duc un război mediatic. Care s-a dovedit mai periculos – atât pentru sârbi cât şi pentru albanezi – decât bomebele aruncate cu nemiluita. Opinia publică internaţională va fi fost consternată zilele tecute când NATO anunţa că liderii albanezilor au fost ucişi cu sânge rece de sârbi. N-am crezut nici o clipă în demserul Alianţei însă trebuie să recunosc, că la aflarea veştii conform căreia principalul consilier al lui Rugova (liderul albanezilor din Kosovo) şi redactorul şef al unui cotidian albanez au fost omorâţi, am început să mă întreb dacă nu cumva au avut dreptate americanii când vorbeau de intervenţia lor ca de una necesară şi legitimă. La fel, am fost pus pe gânduri, de şitirea răspândită de NATO care spunea că locuinţa lui Rugova a fost incendiată, iar acesta se ascunde pentru a nu cădea în mâinile sârbilor. Toate aceste informaţii s-au dovedit false, ca să nu spun minciuni sfruntate, arătându-mi încă o dată, dacă mai era nevoie, că războiul declanşat de NATO nu este altceva decât o agresiune militară împotriva unui stat suveran şi independent. Evenimentele care au loc de la declanşarea ostlităţilor încoace nu fac decât să confirme acest lucru. Dezastrul umanitar, adică motivul intervenţiei forţelor NATO, a început cu adevărat din momentul declanşării războiului şi s-a agravat o dată cu aruncarea pe piaţă a fel şi fel de informaţii false diversificate. În acest moment credibilitatea purtătorilor de cuvânt ai NATO se apropie cu paşi repezi de zero. Întâlnirea dintre Miloşevici şi Rugova, o adevărată lovitură de teatru sau de război, cum vreţi să-i spuneţi, a lăsat o linişte peste Alianţă de se aude arzând trabucul lui Bill Clinton.
Am zis!
MARIUS TUCĂ
