Procurorul şi SPP-ul

01 Oct 1999
Procurorul şi SPP-ul
Procurorul Constanţa Cârstea, numită de preşedintele Emil Constantinescu o „Silvia Conti” a României a rămas fără protecţie. Ofiţerul care asigura paza celebrului procuror a fost retras. Hotărârea a fost luată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării care a stabilit că doamna Constanţa Cârstea nu mai trebuie să beneficieze de protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază. De ceĂ Iată o întrebare la care nu putem răspunde! Deocamdată! Să nu-şi permită SPP „luxul” de a cheltui pentru un procuror general!Ă Mira-m-aş! Sunt fel şi fel de indivizi în România care n-au nevoie de protecţie pentru simplul fapt că nu există. N-au de cine să fie apăraţi, folosind ofiţerii care asigură aşa-zisa protecţie la cumpărături, la bătutul covoarelor sau la cine ştie ce îndeletniciri pe care doamnele nu le mai pot efectua „datorită” soţului ajuns pe „foncţie” mare. Chiar aşa, dle şef al SPP, dacă nu este secret profesional, ia faceţi publică lista cu persoanele care beneficiază de serviciile dvs! Pană una-alta, protecţia tuturor aleşilor şi realeşilor neamlui este făcută pe banii noştri, contribuabilii. Hai să vedem şi noi cine sunt cei care nu pot  trăi fără gărzi de corp. Şi după aceea o să vedem lista „protejaţilor”, pentru a afla de cine se temĂ Cine le pune viaţa în pericol!Ă

A, gata, mi-a căzut fisa! Ştiu de ce nu mai beneficiază Constanţa Cârstea de protecţie: preşedintele Emil Constantinescu a declarat la Paris: „În România, marea corupţie a fost lichidată”. Şi cum Constanţa Cârstea se războia tocmai cu marea corpţie… Acum aţi înţelesĂ Şi noi ca proştii, credeam că ditamai Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are ceva cu un procuror cinstit. Ce naivi!

MARIUS TUCĂ

 

P.S. Aştept de la SPP lista cu toţi cei care  beneficiază de protecţia sa.

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră