Prinți și cerșetori

Dăunăzi, mezinul Prințului Charles o făcu iar lată. Oricât de bună ar fi dulceața de rubarbă de la Viscri, parcă mierea destrăbălării din Las Vegas, îl atrage mai mult pe micuț. Carrie Reichert, blonda cu care s-a dedulcit Prințul Harry în orașul ruletelor, va scoate o carte în care povestește, cu lux de amănunte, cum a umilit ea capul încoronat( și pe cel protejat) ca pe un sclav oarecare. L-a legat, l-a pălmuit și biciuit exact cum au făcut-o vitejii lui strămoși cu toate popoarele cucerite. Se spune că alcoolul scoate din om ce e mai rău și mai adevărat. Cum orice sărac visează la palate și opulență, așa și prințul, sătul de bunăstare, și-a făcut curaj cu un pahar, nouă, după care s-a transformat în cerșetor. Și dacă pentru majoritatea amărâților șansa de a urca pe un cal înnaripat e aproape nulă, pentru aleșii planetei nimic nu pare imposibil. Cu coroana pe freză poți face orice și poți fi oricine cu condiția ca cei din jurul tău să poarte bască. Dacă n-ai cu cine te compara, originalitatea n-are nicio valoare. Oricât ar fi de hulită capra vecinului, o coabitare fără puțină invidie nu cunoaște progresul, iar traiul este de-a dreptul plictisitor. Ne place, nu ne place, omenirea n-ar fi evoluat niciun milimetru fără amestecul bogați-săraci, dominat-dominatoare, prinți și cerșetori.

În timp ce miliarde de semeni caută un pod sub care să înnopteze, pentru miliardarii lumii, va fi construit în satul german Rothenstein, un buncăr de fițe care poate rezista unui război nuclear, unui tsunami, cutremur devastator sau armelor chimice. Paradisul de beton destinat zeilor pământeni va costa peste un miliard de euro și va fi dotat cu apartamente de lux, piscine, școli, cinematografe, spital, șosele, închisoare și heliport. Chiar dacă în urma unei catastrofe dispare tot învelișul Terrei, viața din cușca de cleștar, va merge mai departe, în tihnă și strălucire, ca după o ploicică scurtă de vară. Publicitatea acestei diorame de vis este mai puternică decât a indestructibilului Titanic care, după câteva ore de la lansare, a căzut răpus de-un cub de gheață precum guguștiucul lovit de praștie. Poate buncărul german, fiind deja sub pământ, nu va avea unde să se mai scufunde cum a pățit-o fratele lui plutitor, însă, mă întreb și eu ca prostul: după un eventual necaz planetar, ce-i va mai bucura pe barosanii supraviețuitori? Dacă, la o adică, toți săracii planetei dispar,cu cine se vor mai compara locatarii buncărului ca să nu uite că sunt bogați? Pe cine vor mai plăti ei să fie umiliți ca Prințul Harry în Las Vegas, atâta timp căt toți vecinii rămași în viață, au același nivel financiar?

Nu vreau să cobesc dar, fără diferențele lăsate de Mama Natură, supraviețuirea bogătanilor în acest buncăr seamănă perfect cu socialismul lui Ceaușescu : o utopie care s-a dovedit irealizabilă tocmai datorită mult trâmbițatei egalității între oameni.