Prindeţi şobolanii!

Îi văd din ce în ce mai des în ultima vreme la televizor. Unii apar hăituiţi, murdari, ca nişte fiare prinse după o prigoană prelungită. Alţii, inconştienţi, dacă nu cumva nebuni, apar cu zâmbetul pe buze ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Sunt oameni. Sau ar fi trebuit să fie oameni. Mai degrabă fac parte dintr-o specie aparte. Care n-are nimic comun cu cea umană. Când îi vezi, primul lucru care îţi vine în minte este să te întrebi dacă există cu adevărat. Dacă nu cumva sunt nişte vietăţi inventate, scoase de prin laboratoarele care nasc monştri. Cei mai mulţi dintre ei îşi feresc privirea de “camera de luat vederi”, ca şi când ar fi ieşti din subsolurile vieţii şi dintr-o dată lumina suferinţei îi orbeşte. Duc instinctiv mâna la ochi, părând nişte vietaţi fără apărare, nebănunindu-se nici o clipă că în spatele acestui gest se ascunde o fiară, un monstru. Ce sunt de fapt decât nişte şobolani scoşi la lumină din găurile pe unde se ascund după ce schilodesc sufletele unor copii, violându-i, supunându-i la tot felul de perversiuni sexuale, unor copii cărora le este omorâtă copilăria şi umbrit viitorul?! Şi când te gândeşti că unora dintre aceşti şobolani li s-a spus de către victime, până mai ieri, tată! Îţi vine să urli, fără să-ţi pese de nimic şi de nimeni: moarte şobolanilor, moarte pedofililor!