Prima zi a anului din noi

E dimineaţă, muntele a răsărit astăzi înaintea soarelui, poate fi prima zi a anului, după cum la fel de bine poate să fie ultima zi a sa, minus paisprezece sau chiar minus cincisprezece grade, culorile sînt stinse atît de devreme, aerul şi lumina sînt mai puternice ca niciodată, ele desenează împreună conturul caselor, al aburilor şi al munţilor, alb şi negru, ger şi lumină amestecate cu toate într-un peisaj în care nu mai încape aproape nimic, liniştea e singura care se strecoară nestingherit şi, pe nevăzute, apasă în jur, impresia că timpul stă pe loc e atît de puternică şi ireală, încît simţi asta în ochi, în aer şi în depărtare, zăpada de data trecută e rece şi parcă trece prin tine, văile dorm în pace lungite pe orizonturi nesfîrşite, e un bun prilej să eliberezi ceaţa strînsă de atîta vreme în tine, să acopere văile neîmpăcate cînd cu singurătatea şi cu viscolul, cînd cu liniştea şi cu cerul, e prima zi a anului din noi, e ziua care nu respectă nici un calendar, nici pe-al trupului, nici pe-al vremii, n-apare trecută nicăieri, e prima zi a anului din noi…