Se vorbeşte că nu peste mult timp va circula şi pe la noi noua monedă, euro. Sălbaticul nostru leu, când în lesă, când în comă, fu cuprins de frisoane monetare când auzii. Se uită pentru o clipă la guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi icni din cerul gurii până-n coadă. Dacă ar fi fost lup, poate că luna într-un moment de slăbiciune i-ar fi arătat compătimirea, compasiune, dar aşa, întreagă şi luminoasă, rămase rece. Cântecul de lebădă al leului, dacă se poate spune aşa, e auzit doar de sărăcie, la el mai tresaltă doar buznarele românilor, doar portmoneele ascunse, goale şi ruşinate prin seifuri. Ruşinea pe care o păţiră nişte hoţi, bunăoară, hoţi ce furară ditamai casa de bani, descoperind ulterior că nu e nici o leţcaie înăuntru, se transformă într-un protest disperat al leului împotriva introducerii pe piaţă a monedei euro. Leul simte-n prăbuşirea lui că îşi pierde pe zi ce trece calitatea de monedă - poate fi folosit ca desfăcător de sticle, ca exponat de muzeu în cele din urmă - şi atunci îşi întăreşte convingerea că o sinucidere cu verde de Washington ar reprezenta o ieşire rezonabilă din jungla urâtă a prezentului. N-ar fi crezut vreodată că va ajunge în situaţia să-l întrebe toată lumea: „Un’ te duci tu, leuleĂ”, iar el, sufocat de coama umilinţei, să răspundă ca într-un referen celebruL „La tăiere, domnule!”. A fost odată un leu…
MARIUS TUCĂ
