Cum trec anii! 1998 s-a dus. Nu ne mai interesează. Cel puţin acum, anul ăsta. L-am uitat. Am păşit în 1999 cu sentimentul că este anul în care se pot face lucruri mari. E anul aspiraţiilor înalte, îmi place să cred. Sau anul aspiraţiilor. Dacă-l vom privi ca pe un an al supravieţuirii, suntem pe jumătate pierduţi. Şi mai important este cum privesc acest an guvernanţii noştri, politiicenii noştri. S-a spus deseori că avem clasa politică pe care o merităm. Eu cred că, în primul rând, cei mai mulţi dintre “aleşii” ajunşi în Parlament n-au ce căuta acolo. Şi mai cred că nu sistemul electoral e vinovat pentru faptul că au ajuns în Senat şi Camera Deputaţilor reprezentanţi ai poporului “demni” de Marea Adunare Naţională. Profitorii, gargaragii, damblagii care, printr-o întâmplare nefericită, ocupă astăzi un scaun de parlamentar vor deveni mâine obiect de studiu. Aşa cum, de obicei, sunt studiate toate anomaliile pământului. Meseria de politician n-a existat până-n 1989. Şi, din pacate, nici până astăzi ea nu exista ca meserie. Încă n-am văzut pe cineva să spună că vrea să se facă politician. De-aia, o adevărată clasă politică va exista peste 10-15 ani. E mult, e puţin? Răspunsul o să ni-l dea timpul. Timp care are şi el răbdarea lui. Şi având în vedere specimenele din cauza cărora rabdă, îl înţelegem pe deplin. Vrem să înflorească ţara, să intrăm în NATO, în UE cu un entuziasm rar întâlnit, având o clasă politică care, privită ca o societate comercială, are mari pierderi, fiind bună de restructurat începând “de ieri”. Cu o mână de politicieni adevăraţi, mereu mai mulţi, e de mirare că nu ne-am prăbuşit până acum. Ceea ce înseamnă că şi de-aci înainte ne va fi foarte greu. Nenorocirea e că ajunşi peste noapte unde au ajuns politicienii noştri se poartă ca atare. Lipsa de experienţă în ale politicii se poate compensa într-o măsură mai mică sau mai mare cu bună credinţă, cu promovarea intereselor personale, cu durutul în cot, în cel mai bun caz. De treburile ţării. Aşadar, politicianul român e pe ultimul loc în toate clasamentle în care să fii pe primele locuri de onoare. Poate doar în topul cârnaţilor să ocupe un loc cât de cât fruntaş.
MARIUS TUCĂ
