Plouă şi este frig. Neobişnuit de frig pentru prima decadă alunii mai. Plouă mereu. Nu sunt caldele, tradiţionalele ploi de primăvară. Plouă ca-n Bacovia, adică plânge materia. Plouţă ca-n Minulescu, de trei ori pe săptămână. Plouă cu rost de inundaţii şi cu frica de cutremure. Plouă pe străzi ca şi-n sufletele noastre. De fapt, în aceste zile de complicate încercări, arătăm ca nişte plouaţi. Nimic nu ne iese, nimic nu ne merge. Până şi ploile ne-au fost stricate. Plouă cu discursuri “tonyce”, frumoase, la adresa românilor multimilenari, scortiţi să vieţuiască în vecinătatea Serbiei asupra căreia tot plouă cu bombe. Plouă cu moarte în Kosovo şi-n trenuri, în convoaie şi autobuze. Plouă cu teama zilei de mâine pentru riveranii iugoslavilor. Plouă cu blocade, embargouri, survolări nelimitate şi instalări de baze militare. Dă-ne, Doamne, ploaia binefăcătoare a săpălării păcatelor din noi şi de aiurea! Să se adune numai cele bune, iar cele rele cu adevărat să se spele. În aşteptare, privim neputincpoişi pe geamuri cum plouă mărunt, nevrotic şi incomensurabil, cum se aşterne astenia de primăvară peste lume.
MARIUS TUCĂ
