Mitingul pensionarilor, desfăşurat marţi în mai multe oraşe din ţară, n-a impresionat pe nimeni. Pensionarii n-au manifestat cu bâte, lanţuri, săbii – aşa cum au făcut-o bandele de la Braşov – şi probabil că de-asta n-am auzit pe nimeni vorbind despre mitingul lor. Ziarele şi televiziunile au relatat sec evenimentul, bifându-l, nerevenind asupra lui. Pensioanrii au demonstrat înarmaţi cu foamea, disperarea, resemnarea, lipsa de speranţă. Dar lucrurile astea nu mai impresionează pe nimeni, cu atât mai puţin pe guvernanţi. Nu mai impresionează ea, moartea, pe cineva, şi ei, săracii pensionari, cred că înduioşează un guvern interesat doar de imagine, doar de propriile interese. Trăim vremuri grele! Pensionarii, bătrânii în general, nu mai sunt ai nimănui. Ei sunt lăsaţi să plutească în derivă, aşteptând de cele mai multe ori ca izbăvirea să vină, ce îngrozitor!, o dată cu moartea. Şi noi, copiii lor, le privim, de cele mai multe ori neputincioşi drama, ba, mai mult, uneori devenim o povară-n plus. După o viaţă în care s-au mulţumit cu puţin, cu foarte puţin, după o viaţă în care a trebuit să facă nenumărate sacrificii dictate de epoca în care au trăit, li se pregăteşte un sfârşit pe măsură, pe măsura suferinţei. „Dar ce mai contează asta - îşi zic generaţii întregi ajunse la apus – nici ştreangul nu ne mai sperie pe noi, prizonierii unui secol în care războiul, foamea, comunismul, dictatura şi-au făcut de cap, ne-au mâncat viaţa!”
MARIUS TUCĂ
