S-a încheiat pacea! După 80 de zile de aşa-zis război în care, după cum am mai spus, oţarăa fost pusă la zid şi legată la ochi în faţa plutonului de execuţie format din ţările Alianeţi Nord-Atlantice. O pace victorioasă pentru americani şi aliaţii lor, o pace dureroasă, dar necesară, pentru oţarăaproape distrusă, o pace binevenită pentru un popor care a rămas demn până în ultima secundă de război, un popor gata să moară în picioare, cu ochii spre cer. Cu ochii într-acolo de unde vreme de 80 de zile, avioanele NATO au lovi, cu mii de bombe, toate ţintele posibile şi imposibile. O pace salvatoare pentru morala acestei lumi în care trăim, o pace care ne-a scăpat de cea mai mare ruşine: aceea de a ne obişnui cu crimele ce se petreceau zi de zi lângă noi, în faţa unei lumi întregi care bate amarnic la porţile secolului XXI. Riscam, dacă nu cumva deja am făcut-o, ca naşterea, suferinţa, viaţa şi moartea să nu mai însemne nimic, să treacă în derizoriu şi să nu mai intereseze pe nimeni, lăsate fiind în seama statisticilor. Asta cred că a fost riscul cel mai are al omenirii în acest război: să treacă nepăsătoare pe lângă o catasrofă umanitară, ca şi când ar trece pe lângă o umbră. Şi dacă am pierdut această bătălie într-un război care se vrea victroios pentru unii, ce ne-ar mai rămâne de făcut, oare? Unii se vor resemna şi vor da vina pe istorie. Alţii vor crede de cuviinţă să dea vina pe soartă. Politicienii vor da vina pe politică şi… politicieni, Alianţa Nord-Atlantică va fi şi ea, pe bună dreptate, înfierată, iar cei mai mulţi vor uita. Eu cred, însă, că, pentru prima dată, vina aparţine întregii lumi, că e pentru prima dată când fiecare conştiinţă îşi poartă sentimentul de vinovăţie. Nu poţi da la nesfârşit vina pe nişte nume, cum ar fi Miloşevici, Clinton sau cine ştie ce organizaţie mondială, când ştii că până la aceste instrumente există miliarde de responsabilităţi pe care toată lumea uită să le adune în goana după distrugere, în lupta permanentă pentru puterea absolută. Sau poate că destinele omenirii depind de astfel de nume, şi atunci ne merităm cu prisosinţă soarta, crunta soartă. S-a semnat o pace pentru neliniştea noastră. Noapte bună, omenire, vise plăcute!
MARIUS TUCĂ
