Mi-e teamă că renaşterea României va fi de fapt un avort. Intrarea noastră în Europa, prin asta vrem să renaştem, va fi avortul de care vorbeam, unul spontan, neanunţat de nimeni. Ne constituim încă de pe acum, pentru Europa, într-o sarcină toxică. Aşa că, nu-mi place să repet, vom fi avortaţi de Europa înainte de a fi primiţi în ea, înainte de termen. Pentru că Europa ne vrea fără identitate, ca pe o bucăţică de puzzle care să întregească tabla ei de joc. Pentru că Europa ne vrea ca pe o ţară cu nişte cetăţeni traşi la indigo, pentru care statul naţional să fie o amintire, o filă de istorie ascunsă într-o arhivă uitată. Pentru că Europa ne vrea ca pe o patrie fără tradiţie, ca pe o ţară care să-şi amestece cetăţenii în marea familie europeană, cu homosexuali şi lesbiene, dar şi cu libertăţi şi drepturi pe care le au europenii de care vorbeam. În plus de asta, noi nu suntem pregătiţi să ne aşezăm la masa celor bogaţi, nu putem trece de primul fel, nu ne cad bine icrele negre, asta în cazul în care ne va lăsa portarul înăuntru, dacă vom ajunge aşa europeni cum am putea fi, să ne aşezăm cu ei la masă. Nu, pentru mine e foarte clar: nu putem participa la o recepţie dată pentru poporul european în iţari, în costum popular. Nu că ne-ar fi ruşine, repet, dar nu ne primeşte nimeni oricât le-am arăta noi invitaţia. Că până la urmă integrarea noastră în Europa va avea loc, nu încape nici o îndoială. Dar ea nu trebuie făcută oricum. Şi mai ales nu trebuie făcută împotriva poporului român. Pentru că mi-e teamă că astfel (re)naşterea României va fi un avort.
MARIUS TUCĂ
