Murim cu Dunărea-n braţe. „Intervenţia necesară şi legitimă” a forţelor NATO – după cum a calificat-o Emil Constantineescu – a dus practic la blocarea de azi a Dunării. Sârbii aplică un tratament discriminatoriu navelor româneşti pentru că, vă reamintiţi, conducera noastră a făcut tot posibilul să-i transforme pe vecinii noştri din prieteni în duşmani. Bine am face dacă i-am pune pe Bill Clinton, Tonuy Blair şi Javier Soalana într-o barcă şi le-am da drumul pe Dunăre. Pe post de vâslaşi, din nefericire, ar trebui să se afle preşedintele României, domnia sa Emil Constantinescu. Nu ne-a fost greu, orice ar zice străinătatea, să parcurgem drumul de la cârmaci, de la marele cârmaci, la marele vâslaşi. Îmi aduc aminte, şi mă enervez, cum vorebeau aleşii noştri de reconstrucţia Iugoslaviei, mai exact de participarea României la această reconstrucţie. Ne şi vedeam îmobgăţiţi de pe urma suferinţelor unui popor, unei naţiuni. Ruşine! Asta e singurul cuvânt pe care-l merită onor conducera noastră. La fel de bine îmi aduc aminte cum a sărit Puterea de la Bucureşti să instaureze embargoul împotriva Iugoslaviei – am fost fruntaşi peste tot, ce să mai vorbim - în timp ce prin cancelariile occidentale abia se punea această problemă. Şi acum suntem puşi în situaţia să murim cu Dunărea-n braţe. Este, îmi pare rău că trebuie s-o spun, exact ceea ce merităm.
MARIUS TUCĂ
P.S. Ministrul de interne, Constantin Dudu Ionescu, spunea ieri că acţiunea de blocare a Dunării este la limita legii. I-auzi! Dacă tăcea, ministru’ de interne rămânea! Eu cred că dumneavoastră, prin această declaraţie, aţi încălcat legea. Cea a bunului simţ!
