E luni

E luni, mare lucru nu s-a întâmplat între timp, secolul îşi vede nestingherit de mers, iar noi, prizonieri ai vremurilor, încercăm să-i facem faţă, de provocarea asta nici măcar nu ştim, plouă, culorile toamnei nu ne spun aproape nimic atâta timp cât nu le vedem, culorile ei sunt imprimate pe iphone, iubim acolo pătimaş, pe ascuns, secolul nu se grăbeşte prea tare să ne certe, mai devenim conştienţi peste weekend, dacă nu ne e prea teamă să ne uităm în noi, ne sperie adâncurile, ne sperie prăpastia, suntem prinşi la mijloc, între vârste, între generaţii, între noi şi ei, între globalizare şi alienare, între ceea ce am vrut să fim şi ce am ajuns, între lume şi sufletele noastre ascunse de teamă să n-o înţelegem, e luni, putem să ne luăm sânge, să citim ziarul, să bem o cafea, să arătăm că suntem vii, că n-avem nevoie de transplant de viaţă, că mâine o să fugim înapoi, în noi, de la un semafor la altul, de la un stop la altul, înconjurul oraşului, înconjurul nostru, n-avem puncte cardinale, ne închinăm la cruci, suntem complet descoperiţi, suntem cuci, e luni şi ne luăm pulsul, bate şi e cald, simţim fragilitatea lumii, punem urechea s-o ascultăm, să auzim ce ne spune, încotro s-o luăm, care este trend-ul, ce mai e la modă, ce e demodat, noi cărui profil îi corespundem, secolul nu pare prea atent la crizele lui financiare, la crizele noastre existenţiale, şi dintr-o dată îţi dai seama că lumea nu e condusă de nimeni, am putea spune că e pe mâini bune, e pe mâinile nimănui, e luni şi aşteptăm ca ziarul să ne spună toate adevărurile pe care noi n-avem curaj să ni le spunem, aşteptăm să ne citim viaţa la mica publicitate ca şi când ar fi a unui străin, aşteptăm ca într-un horoscop să ne vedem descifrat destinul, să dăm un anunţ mic, pierdut într-o pagină oarecare pe care să nu-l citească nimeni, în care să spunem ce n-am putut spune cu secolul de faţă, cu secolul ăsta prea insistent, prea imatur şi într-un fel prea străin pentru gusturile noastre, e luni...