Mâna întinsă a bugetarilor

După ce am intrat în Uniunea Europeană, mare parte a românilor se simt europeni doar când trec pe lângă magazinele impunătoare ce au înfipte deasupra ușilor branduri occidentale ajunse legende.

Dacă totuși și intră cu scopul de a cumpăra ceva, la vederea prețurilor, realizează că încă sunt rudele sărace de la țară pentru care soluția supraviețuirii rămâne cea strămoșească, bazată pe bucate din propria curte. Cum însă cu ce are omu’ pe lângă casă nu se prea pot plăti facturile și alte obligații finaciare, e normal ca mânuțele întinse după un salariu mai mare să se agite tot mai des.

Era normal, de asemenea, ca, după ce demnitarii și-au mărit veniturile pe motiv că viața e mai frumoasă când ai bani mai mulți, să-și ceară drepturile și alți compatrioți. Vorbim tot de bugetari, normal, pentru că privații, dacă nu sunt legați de stat, practic nu contează. ”Atunci când a fost vorba de măririle la profesori, pe care le primesc anul acesta, medicii nu a fost contra. Acum, cu banii pe care îi avem din economii în sistem, putem să majorăm doar la doctori. În rest, toată lumea își dorește un salariu mai mare. Când se poate, se poate”, a afirmat competent premierul, foșgăindu-și liniștit cu mâna-n buzunar, primul salariu triplat.

De câte ori încearcă specialiștii să explice prostimii cum stă treaba cu macro-economia, compară mecanismul de funcționare a țării cu cel al unei gospodării familiale. Deci ce a perorat Ponta legat de măririle de salarii (plătite pe termen nelimitat) date din niște economii (sume limitate) ar fi practic exact cum o familie care are o mie de lei între hainele din șifonier s-ar băga la un liesing de un milion de euro. De parcă economiile nu s-ar termina niciodată! Ba, mai mult, parcă tot din economiile alea s-au triplat și indemnizațiile aleșilor.

Mare pleașcă a căzut pe capul bieților românași cu economiile astea mirobolante, trimise parcă din alte galaxii ca să ne ușureze nouă, frecangiilor, viața pe Pământ. Dar, dacă s-a putut, s-a putut!

Pân’ la urmă e normal ca oamenii să ceară salarii mai mari fiindcă viața s-a scumpit aproape ca în toate țările capitaliste din vestul Europei. Dar nu trebuie să uităm că în 1989 și noi am ales economia de piață și ne place să credem că trăim într-o țară capitalistă. În capitalism auzisem că este ca în natură: cine e mai bun și mai puternic, supraviețuiește mai bine.

Surprinzător, ciudat și trist este că într-o țară capitalistă numită România, un salariat la stat câștigă în medie cu 22% mai mult decât unul din mediul privat. Ținând cont de statisticile care arată că privatul susține economia, deci și sectorul de stat, stau și mă întreb ca prostul: e normal ca ăla care stă pe banii tăi să încaseze mai mult decât tine?

Exceptând interesele electorale, care e logica după care guvernele post-decembriste au obligat prin legi, taxe și impozite tâmpite, privatul cinstit, care-și riscă liniștea, sănătatea și economiile familiei, să țină în spate, într-o Românie capitalistă, o grămadă de bugetari?

Oare n-ar fi frumos și corect, dragi bugetari, ca, atunci când protestați pentru măririle de salariu, să cereți și condiții mai avantajoase pentru cei care, din afacerile lor, asigură gologanii la teșchereaua bugetului național?