Schimbarea lui Ion Cristoiu de la “Cotidianul” ne arată, dacă mai era nevoie, înfăţişarea lumii în care trăim. O lume strâmbă, obtuză, hidoasă chiar, o lume care tinde să transforme adevărul în secret de stat. Vă daţi seama ce se poate întâmpla în celelalte segmente ale societăţii, dacă în presă libertatea devine pe zi ce trece un lux? Cred că scimbarea lui Ion Cristoiu este mai mult decât un semnal într-o societate bolnavă, este picătura care aumplut paharul încetul cu încetul din ’89 încoace. Dacă imediat după Revoluţie – şi spun cu inima strânsa Rtevoluţie, pentru că pe zi ce trece fiecare dintre noi crede mai puţin în ea - în presă se putea scrie orice, fără discernământ, dintr-o libertate prost înţeleasă, astăzi s-a ajuns, după zece ani, în extrema cealaltă, când şi povestea despre greier şi furnică e destul de greu de publicat. Dar ce mai înseamnă astăzi libertatea presei? Dar ce mai înseamnă astăzi libertate? Dar ce mai înseamnă astăzi presa? De ce am ajuns iarăşi în situaţia să vorbim despre o “presă liberă şi independentă?” Cred că numai în România se mai foloseşte o astfel de sintagmă. Ne ajung iarăşi din urmă timpurile în care simeţeam nevoia ca televiziunea Română de stat s-o intitulăm “liberă”, iar pe frontispiciul gazetelor să scriem “ziar liber şi independent!” Că ne-am putea întoaerce la “presa” făcută înainte de ’89, nici nu vreau să mă gândesc. Dar nici nu vreau să trăisc într-o lume în are presa să fie un fel de hibrid, o amestecătură de comunism şi democraţie. O lume unde ideologii, propagandiştii şi responsabilii cu cenzura au fost înlocuiţi cu reprezentanţii partidelor aflate la putere, care deţin pârghiile politice şi mai ales economice. Bine-ai plecat amăgire, mai vino, mai durează un pic…
MARIUS TUCĂ
