Pe fondul ambiguităţii şi permisivităţii legii care se referă la executarea pedepselor de către deţinuţii care scriu cărţi, închisorile din România au devenit adevărate „academii de penitenciar”, unde, dintr-o dată, pasiunea pentru scris a atins cote paroxistice. Urmând, parcă printr-o hipnoză în masă, îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”, unii puşcăriaşi s-au pus cu frenezie pe mâzgălit hârtia, scriind chiar orice şi mai ales oricum, transformând închisorile (erau vremuri când acolo se făcea alfabetizare) în mici subredacţii a vestitei reviste-manifest „Dacia Literară”.
Aşa a apărut „Rahova Literară”, „Jilava Literară” etc., unde foşti miniştri, deputaţi, senatori, primari, patroni de echipe de fotbal, impresari, manageri, directori, etc. s-au transformat peste noapte din afacerişti veroşi în scriitori zeloşi, scoţând în ultimii ani pe bandă rulantă zeci de titluri care ar putea încropi o minibibliotecă. Culmea este că toate sunt considerate opere ştiinţifice şi toate sunt scrise de „iluminaţi” care au avut (şi mai au) sume cu multe zerouri în conturi. Adică, manglitorii, borfaşii, cuţitarii, bişniţarii, sărăntocii închisorilor n-au acces la „cultură”, deoarece n-au lovele să plătească pentru un plagiat „de calitate”.
Numai că, frenezia „tinerelor condeie” ar putea să înceteze la fel de brusc cum a apărut, fiindcă preşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Marius Tudose, tocmai a declarat că trebuie modificată legea reducerii pedepselor prin scriere de cărţi în închisori şi trebuie verificate autenticitatea şi caracterul ştinţiific al acestor opere. Însuşi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, are la rândul său o intervenţie: „Acum suntem pe cale de a identifica cea mai bună formulă, dacă este nevoie de o formulă la nivel legislativ, de lege, dacă se impune o modificare a legii executării pedepselor sau dacă se poate face prin alte norme subsecvente”.
Ca să faci filozofie, trebuie să ai organ filozofic, spunea cândva un gânditor. Aşadar, pentru a redacta o operă, o lucrare ştinţiifică, trebuie să ai talent, pe de o parte, şi cunoştinţe temeinice în domeniu, pe de altă parte. Să vedem, însă, cât de prolifici au fost unii dintre deţinuţi (care poate n-au citit în viaţa lor câte cărţi au scris!), care, atinşi de muza scrisului, s-au trezit fulgeraţi de talent şi cu organul ştiinţific dezvoltat.
Astfel, Dinel Staicu a scris până acum 10 cărţi (cinci dintre ele de la începutul acestui an!!!), Dan Voiculescu şi-a pus semnătura pe cinci cărţi, Gigi Neţoiu a scris trei dintr-o răsuflare, Antonie Solomon a semnat şi el „ca primarul” pe trei volume, George Copos a perpelit vreo 5 volume, Gigi Becali vreo 4, Gică Popescu la fel, Cornel Penescu a consemnat, la rândul său, tot pe 4 volume că „presa moare, dar nu se predă”, iar Gheorghe Mencinicopschi, după ce a analizat din punctul de vedere al nutriţionistului raţia de hrană primită în celulă, a mai sporit omenirea cu încă 4 cărţi de specialitate, numai aşa, ca să facă în ciudă obezilor.
Adevărul e că, în acest ritm, dacă nu se modifică legea de executare a pedepselor cu referire la deţinuţii care scriu cărţi, în maxim un deceniu, Eminescu, Creangă ori Sadoveanu nu vor mai avea loc în librării. Ar mai rămâne ca, într-un apropiat viitor, pasaje din lucrările „academicienilor” mai sus menţionaţi să fie studiate în şcoli! Ce ziceţi? Ai?
